Liviu Dragnea este un infractor dovedit. În timp ce citiți asta, domnia sa săvărșește o pedeapsă de doi ani de închisoare. E drept, pedeapsa (cinste democrației și statului de drept!) este cu suspendare. Teoretic, deci, Dragnea, deși condamnat penal definitiv, este liber să facă orice. Practic, Dragnea ține lecții de morală la tribuna Parlamentului și se stropșește la un tip de bun-simț, Cioloș, în aplauzele colegilor penali. Deci s-o mai dăm dracului de teorie! Practic, un hoț cuvântează la tribuna hoților, în aplauzele acestora, iar acești hoți conduc România. Și hoțul atacă dur, sub centură, un tip care, până la proba contrarie, e un meseriaș corect și bine intenționat. Băi, e grav! Dacă nu vă dați seama cât e de grav, mai citiți o dată paragraful ăsta. Și apoi încă o dată, că primele două dăți s-ar putea să vi se pară că e așa, ireal, că așa ceva nu se poate întâmpla, că e SF, că e o ficțiune proastă.

”Am fost scoși de la guvernare în mod nedemocratic”, a spus condamnatul penal. El! Tocmai el s-a găsit să fie nemulțumit de democrație. Omul care este printre cei mai importanți oameni care CONDUC România, în ciuda faptului că, în paralel cu condusul țării, ispășește o pedeapsă penală care are de-a face tocmai cu ÎNCĂLCAREA democrației. ”Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot”. Am citat din dosarul de la DNA în virtutea căruia șeful PSD a fost condamnat. Vă dați seama cine e supărat de ”nedemocrație” și ”nesinceritate”?

Dragnea știe foarte bine de ce vorbește atât de apăsat în favoarea penalilor. O face pentru că penalilor li se adresează. Penalilor colegi în Parlament, dar și penalilor dintre noi. Aceia cu drept de vot. Aceia care îi trimit pe penali în Parlament. Complicitatea aceasta este o crimă care se pedepsește aproximativ la fel de drastic precum fapta în sine. Iar trimiterea unor pușcăriași în Parlament și (implicit) la guvernare este complicitate la furt. Culmea e că suntem complici la furtul din buzunarele noastre. Transpus în practică, e ca și când am ajuta niște hoți de buzunare să ne fure din buzunarul interior al hainei, apoi le-am mai și zâmbi, la plecare, și le-am spune că avem încredere în ei.

Cât o să mai fim proști? Cât o să ne mai furăm singuri? Cât o să ne mai lăsăm umiliți? Cât o să ne mai bucură să ne calce în picioare niște jeguri? Păi, ce să zic, cred că o să aflăm la alegeri răspunsul la toate întrebările astea. Previziunea mea e sumbră însă. Cred că după alegerile din decembrie se va dovedi că nu suntem încă gata să nu mai fim imbecili. Doamne-ajută!