Remiză albă între ACS Viitorul şi Concordia

ACS Viitorul şi Concordia Chiajna au încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a şaptea, la Severin. Antrenorul gazdelor, Cristian Lupuţ, s-a declarat mulţumit şi cu un punct, deşi echipa sa a evoluat în superioritate numerică în partea a doua a jocului.

ACS Viitorul a remizat, scor 0-0, în etapa a şaptea a Ligii 2, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în meciul cu Concordia Chiajna, formaţie care venea după un meci cu prelungiri la mijlocul săptămânii în Cupa României.

Cu puţin peste 50 de spectatori în tribunele arenei de 19.000 de locuri din Severin, meciul a fost unul modest în prima repriză, atunci când niciuna dintre echipe nu a reuşit să expedieze vreun şut pe spaţiul porţii adverse.

Partea secundă a fost mult mai animată, iar ocaziile au apărut, însă tot nu s-a marcat, chiar dacă gazdele au avut superioritate numerică din minutul 72, când Alexandru Stănică a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault la marginea careului. Lovitura liberă rezultată a fost executată de Negrean, însă balonul a fost respins în lateral de portar.

Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, şi ACS Viitorul a ajuns la patru meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care două remize albe, precedenta fiind înregistrată la Târgu Jiu cu Pandurii.

Antrenorul Cristian Lupuţ s-a declarat mulţumit de acest meci şi de punctul obţinut de echipa sa: ”Consider că am făcut un joc destul de bun cu Chiajna. Am întâlnit un adversar valoros, care sezonul trecut a evoluat în Liga 1 şi care are în continuare în componenţa lotului foarte mulţi jucători cu experienţa primului eşalon. Ţin să-mi felicit jucătorii pentru modul cu care au abordat acest meci, care s-a jucat pe o căldură foarte mare. E foarte important că nu am luat gol. E un punct bun. Puteam să şi câştigăm, fiindcă am avut câteva ocazii bune de a marca, dar, în acelaşi timp, au fost momente când adversarul ne-a pus probleme şi puteam să luăm gol. Consider că rezultatul a echitabil”.

Antrenorul Lupuţ are motive de a fi mulţumit, pentru că, după şapte etape, ACS Viitorul se află pe locul 6, cu 11 puncte, la egalitate chiar cu Concordia Chiajna.

Rezultate etapa a 7-a

CSM Reşiţa - Turris Oltul Turnu Măgurele    1-1

ACS Viitorul Târgu Jiu - Concordia Chiajna 0-0

SCM Gloria Buzău - Daco-Getica Bucureşti 2-0

Metaloglobus Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu          0-1

FK Csikszereda - Ripensia Timişoara 2-2

Dunărea Călăraşi - Universitatea Cluj 3-2

ASU Politehnica Timişoara - Farul Constanţa        0-0

UTA Arad - CS Mioveni       1-1

Campionii FC Argeş - Rapid        0-2

         Luni, 16 Septembrie

Petrolul Ploieşti - Sportul Snagov          18:00

Galerie foto


Vizualizări: 496

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: