Reorganizarea TESA, finalizată. Cine nu a semnat, pleacă!

Reorganizarea personalului TESA din CE Oltenia a fost finalizată, a anunţat directorul general Laurenţiu Ciurel, la un post local de televiziune. Peste 800 de persoane de la TESA au fost redirecţionate pe alte posturi în producţie. Dintre acesta doar 300 au acceptat noul post şi au semnat contract de muncă, a declarat Ciurel. Directorul CE Oltenia a mai spus că celelalte contracte vor fi negociate curând, împreună cu liderii de sindicat, iar cine nu va fi de acord pleacă acasă.

Directorul general al CE Oltenia a declarat ieri că reorganizarea personalului TESA a fost finalizată. Economia în urma redirecţionării oamenilor spre posturi din producţie va fi de 1,4 milioane de euro pe an. Potrivit directorului Ciurel au fost distribuite 500 de persoane TESA şi încă 3-400 personal operativ. „Am vorbit cu cei de la Personal, procesul este finalizat. Sunt circa 500 de persoane TESA cu care a fost împuţinat personalul companiei şi încă 3-400 personal operativ“, a explicat Ciurel. Dintre aceştia, doar 300 au acceptat noile posturi şi salarii. „Am semnat 300 de contracte, cu următorii va trebui, împreună cu sindicatele, să încercăm să ne facem înţeleşi şi să găsim o soluţie favorabilă pentru companie şi pentru dânşii“, a mai spus Ciurel. El a adăugat că cel mai greu a fost de găsit locuri pentru economişti, care au devenit magazineri, primitor-distribuitor, gestionar, etc.

Laurenţiu Ciurel a declarat că cei care nu vor accepta noile condiţii de lucru vor pleca. „Dacă nu reuşim să semnăm un contract cu dânşii va trebui să renunţăm la colaborarea cu dânşii“, a încheiat acesta.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: