Republicanii de la Pandurii vor miza pe juniori Under 15 ani

Situaţia critică de la prima echipă a clubului Pandurii Târgu Jiu afectează şi situaţia echipelor de juniori. Grupele de juniori republicani au rămas fără o mare parte dintre juniori după ce o parte au fost luaţi la prima echipă iar o altă parte au mers să joace în retur la Gilortul Târgu  Cărbuneşti.

Delicata situaţie în care se află Pandurii, care  mai avea doar 13-14  jucători legitimaţi disponibili şi alţi  trei cu probleme medicale, a  făcut ca grupele de juniori mari ale clubului să fie practic destructurate şi să rămână  fără cei mai  buni jucători. Juniorii pe care antrenorul Călin Cojocaru pusese  ochii încă din tur, şi care chiar au debutat la Pandurii sub comanda sa, sunt acum componenţi ai primei echipe. Aceştia provin de la  ambele grupe, Under 17 şi Under 19, şi sunt  puţine şansele ca  toţi să mai poată evolua pentru grupa lor de  juniori. O altă parte dintre juniorii talentaţi de la Pandurii au fost daţi sub formă de împrumut unei alte echipe gorjene aflate în suferinţă, Gilortul Târgu Cărbuneşti.

În aceste condiţii strategia grupelor de juniori  pentru partea a doua a sezonului se va schimba. ”Dacă o echipă greşeşte, trebuie să o sancţionezi la seniori, nu la juniori. Acum, vom muta tot ce înseamnă Under 19 la echipa mare şi va trebui să facem din Under 17 şi Under 15 două echipe pentru juniori republicani, ducând în momentul acesta în derizoriu competiţiile respective”, a  spus directorul sportiv Camilian Floroiu care recunoaşte că mutările vor afecta performanţele grupelor de  juniori: „La Under 19, echipa era pe locul 2, în situaţia în care pierdusem două meciuri la masa verde. Suntem nevoiţi să prăbuşim şi munca de la U19 acum, ca să putem avea continuitate la Liga 2, să facem o echipă cu care să nu ne facem de râs. Sper să demonstrăm că la Pandurii sunt încă juniori şi fotbalişti de valoare”. 

De la grupele de juniori au fost aduşi recent la Pandurii portarul Alexandru Krupenschi, dar şi ceilalţi tineri jucători care au jucat în perioada de iarnă în toate meciurile amicale: Alexandru Cuţitoiu, Horaţiu Peia, Albert Cornicioiu, Leonard Gheorghe şi Radu Filip, ultimul absent o perioadă din cauza unor probleme medicale.

Vizualizări: 441

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: