Retezeanu a ridicat documente de la Casa de Cultură cu poliţia

Fundaţia Casa de Cultură şi CNSLR Frăţia se bat în continuare pentru administrarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu. Reprezentanţii ambelor părţi susţin că sunt proprietarii clădirii. Ieri un lichidatorul judiciar Emanoil Ciobanu, angajat de către Constantin Retezeanu, fondatorul Fundaţiei Casa de Cultură, a venit să facă inventarul. Nu singur, ci însoţit de către oamenii legii lucru care l-a enervat la culme pe preşedintele CNSLR Frăţia, Valentin Popa.

De cinci poliţişti a fost nevoie pentru ridicarea unor chitanţiere şi a unor facturi. Războiul pare a fi încă la început.

„E ciudat că a fost nevoie de o desfăşurare de forţe atât de mare, desfăşurare demnă de o cauză nobilă a poliţiei dar, din ce ştim noi societatea de lichidare a solicitat instanţei şi instanţa a rugat să vină să-i asigure integritatea fizică a lichidatorului. Nu ştiu de câte ori a fost domnul Ciobanu acolo şi s-a întâmplat ceva, nici acum nu i s-ar fi întâmplat. Nu pot să înţeleg de ce a apelat la poliţie“, a precizat Valentin Popa,  preşedinte CNSLR Frăţia. 

Emanoil Ciobanu nu a vrut să comenteze situaţia. la fel şi Constantin Retezeanu. care a devenit recalcitrant la vederea camerelor de luat vederi.

Florin Gelepu: „Fundaţia Casa de Cultură nu este proprietar“

Cert este că până când instanţa se va pronunţa în cazul acţiunilor intentate de către sindicatul CNSLR Frăţia privind anularea înfiinţării Fundaţiei Casa de Cultură, clădirea rămâne în continuare în administrarea sindicatului. „Este clar că de azi înainte trebuie să fie cum a fost şi până acum pentru că această intervenţie a lichidatorului care pretinde că aici este un patrimoniu al Fundaţiei Casa de Cultură se dovedeşte încă o dată că este în afara legii. Acest edificiu face parte din patrimonial sindical care a fost preluat în 1990 de fostul L.O.G.E.R care se desfăşoară a fost preluată prin absorbţie de CNSLR şi apoi de CNSLR Frăţia, deci Fundaţia Casa de Cultură nu este proprietar“, a declarat Florin Gelepu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu. 

Fundaţia Casa de Cultură a Sindicatelor are 9 miliarde de lei vechi datorii la stat, reprezentând impozite şi taxe locale.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: