Salarii triple la Direcţia de Sănătate Publică

Cei 75 de angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au beneficiat în lunile noiembrie şi decembrie anul trecut de venituri salariale nete record. Cel puţin asta arată statul de plăţi afişat pe site-ul direcţiei. Conducerea DSP Gorj confirmă sumele afişate însă susţine că s-a ajuns la asemenea valori prin calcularea unor drepturi salariale suspendate încă din aprilie 2010.

Atât Marius Boeriu, managerul direcţiei, cât şi subordonaţii săi au încasat în noiembrie şi decembrie salarii triple faţă de salariul obişnuit. Potrivit documentelor afişate pe site-ul direcţiei, în noiembrie totalul cheltuielilor cu salariile celor 75 de angajaţi a depăşit suma de două miliarde în timp ce în decembrie 2010, totalul a fost de aproape un miliard 180 de milioane lei vechi.

Numai Marius Boeriu, directorul DSP Gorj s-a bucurat în noiembrie de un venit net de 39 de milioane, în timp ce în decembrie venitul a mai scăzut până la 25 de milioane. Acesta nu este însă singurul al cărui salariu este de ordinul zecilor de milioane, şeful biroului RUNOS din cadrul direcţiei, încasând în noiembrie 40 de milioane de la Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

Boeriu nu ştie cu ce bani a plecat acasă?

Întrebat de unde aceste salarii în cadrul direcţiei, Marius Boeriu a negat aceste valori susţinând că poate fi vorba de greşeli de calculator şi a pasat responsabilitatea. „Poate este o greşeală, şi mie mi se pare mult. Documentaţi-vă mai bine de la cea care a întocmit documentul, nu este posibil”, a declarat Marius Boeriu, directorul DSP Gorj.

Cea care a încercat să lămurească situaţia a fost şefa compartimentului audit, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Aceasta a specificat faptul că s-a ajuns la aceste valori pentru că au fost calculate nişte drepturi salariale suspendate din aprilie anul trecut. „Noi am avut nişte sporuri care în luna aprilie ne-au fost suspendate, sporuri pentru condiţii vătămătoare. Într-adevăr au fost salarii şi de 40 de milioane pentru că ni s-au calculat aceste sporuri din urmă. Ni s-a făcut un calcul la fiecare angajat şi ministerul ne-a dat buget la veniturile proprii în vederea recuperării acestor sporuri”, a declarat Gabriela Varga, şef birou audit din cadrul DSP Gorj.

Acesta a ţinut să menţioneze şi faptul că salariul unui asistent din cadrul direcţiei în mod obişnuit nu depăşeşte 12 milioane, deşi, potrivit documentului de pe site, un asistent medical din cadrul DSP Gorj a încasat în noiembrie sau decembrie şi 36 de milioane.

Galerie foto


Vizualizări: 288

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: