Reţineri şi arestări

Două reţineri au avut loc după percheziţiile de ieri de la CFR şi de la mai multe firme, Teodor Gavriş şi Călin Mitică ajungând în arest pentru 24 de ore. Teodor Gavriș, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, director în SNTFC CFR Călători SA, este anchetat pentru că, la instigarea lui Călin Mitică, a participat la atribuirea, în condiții nelegale, a unor servicii în valoare de peste 220 milioane lei, către SC Remarul 16 Februarie, firmă controlată de omul de afaceri. În cazul lui Călin Mitică, procurorii au reținut că acesta ar fi constituit un grup infracțional organizat, împreună cu alte persoane, cu scopul coruperii unor funcționari publici cu funcții de conducere, din cadrul unor structuri subordonate CNCF CFR SA, din cadrul SNTFC CFR Călători SA și din cadrul Societății Naționale a Sării SALROM SA, pentru procurarea unor avantaje economice ilegale, în favoarea firmelor controlate de acesta — SC Remarul 16 februarie SA și SC Transferoviar Grup SA.

Azi noapte au fost şi patru arestări pentru 29 de zile în dosarul Microsoft. Este vorba de fostul ministru Gabriel Sandu, primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.

Azi dimineaţă, ICCJ a decis şi arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Viorel Hrebenciuc, în dosarul retrocedărilor.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: