Reţinut după ce a furat gazolină cu furtunul

Un tânăr din Bustuchin a fost reţinut de poliţiştii gorjeni pentru că ar fi furat gazolină din conductele de petrol care traversează localitatea. Oamenii legii au efectuat două percheziţii la două locuinţe situate în zona Zăvelceşti, descoperind aici zeci de metri de furtun îngropat în pământ la aproape o jumătate de metru. Pe terenul respectiv erau crescuţi porumbi, nimeni necrezând că acolo ar putea fi îngropat furtunul prin care se fura gazolina direct din conductă.

Agenţii firmei care asigură paza conductelor de petrol au sesizat Poliţia în privinţa descoperirii unei instalaţii artizanale folosite la furtul de gazolină. Oamenii legii au descoperit cu ocazia percheziţiei 150 de litri de ulei industrial, 100 de litri de ţiţei şi gazolină, precum şi mai multe bidoane în care se aflase înainte gazolină. Florin Viorel Frăţilă, de 29 de ani, fără ocupaţie, a fost reţinut de anchetatori, el urmând să fie prezentat unei instanţe pentru a se emite pe numele său mandat de arestare preventivă.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: