Revine la Universitatea Craiova după o intervenţie la inimă

Atacantul Mihai Roman revine pe teren după intervenția la inimă care l-a ţinut departe de fotbal în pandemie. Atacantul în vârstă de 29 de ani, care a evoluat şi la Pandurii Târgu Jiu, a fost oprit de la efort din cauza problemelor cardiace în urmă cu un an și jumătate.

Mihai Roman și-a anunțat revenirea pe terenul de fotbal, toate acestea după ce a suferit o intervenție la inimă. Atacantul în vârstă de 29 de ani a fost oprit de la efort din cauza problemelor cardiace în urmă cu un an și jumătate, dar acesta a efectuat o ablație la Viena săptămâna trecută și va reveni pe terenul de fotbal în două săptămâni.

Deși mai are un an de contract cu Universitatea Craiova, Mihai Roman îi este recunoscător lui Mihai Rotaru. Conform celor spuse de atacant, patronul grupării din Bănie l-a susținut din toate punctele de vedere de când a aflat de problema pe care o are. Totodată, Rotaru i-a plătit toate salariile fotbalistului, chiar dacă acesta nu a mai jucat de un an și jumătate.

Roman a dezvăluit pentru ProSport cu ce și-a ocupat timpul de când nu a mai putut juca fotbal și susține că a devenit vicecampion național la Padbol. „Sunt fericit că pot să joc fotbal din nou. Totul a decurs bine după intervenția de la Viena și în două săptămâni pot să intru la antrenamente. Îi sunt foarte recunoscător pentru tot domnului Rotaru, un om de nota 2.000, care m-a susținut în toată această perioadă de pauză și mers la doctori. M-a plătit normal, m-a ajutat cu tot ce s-a putut și îi mulțumesc din suflet. Oricum eu nu am stat de tot, am făcut mișcare și am fost chiar vicecampion național la padbol, fotbal-tenis. Deci de la prima participare în turul României m-am clasat pe locul doi. Abia aștept acum să revin la treabă și important e că pot să joc fotbal”, a spus Mihai Roman pentru ProSport.

Vizualizări: 1,192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: