Revoltaţi că trebuie să intre în concediu fără plată

Profesorii şi medicii gorjeni sunt extrem de revoltaţi în ceea ce priveşte intrarea pentru zece zile în concediu fără plată. Ei spun că nu vor avea din ce trăi dacă vor primi salarii mai mici cu 46%. Soarta bugetarilor va fi decisă joi, 13 noiembrie, atunci se va stabili dacă, pentru a face economie, guvernul va trimite în concediu fără plată mii de oameni.

Profesorii ar putea primi în luna decembrie salariul pe jumătate dacă va fi respectată legea privind reorganizarea agenţiilor guvernamentale. Ei vor fi  obligaţi să stea acasă 10 zile lucrătoare fără a fi plătiţi. „Eu cred că această lege, care nu ştiu cum a fost declarată constituţională, nu poate fi aplicată în cazul dascălilor. Ar însemna să punem lacătul pe şcoli ceea ce, din punctul meu de vedere, cred că ar declanşa o grevă generală, practic se încalcă codul muncii şi cred că mulţi vor contesta în instanţă”,  spune Vasile Mija lider FSLI Gorj.

„Nu vom avea cu ce plăti datoriile la întreţinere sau ratele în bănci“

Profesorii spun că le este imposibil să se descurce financiar dacă vor primi salarii mai mici chiar în perioada sărbătorilor. “Nu e posibil să ne trimită acasă fără acordul nostru. După ce că avem salarii de mizerie vor să le şi taie; nu vom avea cu ce plăti datoriile la întreţinere sau ratele în bănci”, spune Stelian Florescu. 

„O să sfătuiesc oamenii să nu facă cerere de concediu”

Deşi legea este prevăzută pentru toţi bugetarii, cei din sistemul sanitar nu pot fi trimişi acasă în condiţiile în care gripa porcină a ajuns în mai multe localităţi din ţară. „Pentru a intra în concediu fără plată este nevoie de o cerere din partea salariaţilor, eu o să sfătuiesc oamenii să nu facă această cerere  de concediu şi sunt sigur că o să mă asculte”,  spune Valentin Popa, lider SANITAS Gorj.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: