Revoluţia borfaşilor!

„Începe revoluţia borfaşilor, a micilor găinari care fură munca altora, a discipolilor maeştrilor în corupţie, a celor solidari cu infractori aflaţi în puşcărie, a slugilor unor turnători dovediţi, a parlamentarilor care cer eliberarea deţinuţilor din puşcărie. Ea, revoluţia borfaşilor, fură democraţia într-o zi de vara în ţara celui mai cinstit guvern”. Aşa începea ieri Dan Tapalagă editorialul care m-a făcut să arunc un ochi pe agenţiile de ştiri şi să tresar uimit de ce bănuiam că se întâmplă. După, m-am îngrozit şi am realizat că într-adevăr ieri a început războiul nu împotriva PDL-ului, cum era de aşteptat, ci împotriva instituţiilor statului. Ponta şi Antonescu vor cu orice chip să pună sub control personal instituţiile statului după aceeaşi metodă pe care a folosit-o şi Hitler la preluarea totală a puterii: a cucerit una câte una instituţiile statului fără ca oamenii obişnuiţi să sesizeze ce se întâmpla. Deocamdată, gaşca condusă de nimeni altul decât Felix Motanul a început prin schimbarea avocatului poporului şi a continuat cu încercarea de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului şi înlocuirea lui Blaga cu Crin Antonescu. Dacă reuşesc, până la închiderea ediţiei încă nu era nici un rezultat, să schimbe şi 2 judecători de la Curtea Constituţională îşi pot permite să dea drumul la suspendarea preşedintelui. Atunci Antonescu va fi preşedinte chiar dacă doar pentru o lună, două dar îşi va vedea visul cu ochii.  Atunci se va termina cu statul de drept, care nici în visele cele mai sumbre ale democrat-liberalilor nu se putea întâmpla. Lovitura de stat, aflată la nivel de tentativă deocamdată are toate şansele să reuşească dacă forţele de centru dreapta nu se vor coagula în jurul unui lider de necontestat cu este MRU. Blaga, cu tot respectul pentru seriozitatea lui, nu va fi în stare să coaguleze aceste forţe. Este prea rigid, prea de demult şi prea ocupat cu noua sa funcţie din perspectiva căreia crede că va putea negocia câte o fărâmă cu USL. Puciştii politici ai lui Voiculescu mai au nevoie, pe lângă susţinerea internă şi de cea internaţională pe care se pare că Ponta şi-a asigurat-o prin socialiştii din Parlamentul European. Dacă până la sfârşitul acestei săptămâni nu vor reuşi lovitura asupra instituţiilor statului, lucrurile nu se vor schimba decât odată cu alegerile din toamnă. Practic, lovitura de stat a început odată cu trădarea lui Frunzăverde, care a forţat schimbarea guvernului MRU. Până se va dezmetici firava presă care mai ţine la existenţa statului de drept Ponta şi Voiculescu vor face cărţile. Cu siguranţă una din primele măsuri ale lui Antonescu în funcţia de preşedinte de Senat va fi aceea conform căreia prezenţa în sala forului legislativ va fi facultativă. Oricum, USL-ul este obişnuit cu aşa ceva din timpul guvernării Boc când mai multe luni de zile a hotărât să nu meargă la serviciu.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: