Riscă ani grei de închisoare pentru licitaţia de la CE Oltenia

Omul de afaceri Gruia Stoica ar putea să trăiască în următoarele două săptămâni ultimele sale zile ca persoană liberă, Înalta Curte de Casație și Justiție amânând ieri pronunțarea unei sentințe finale în dosarul în care el a primit o condamnare de 4 ani de închisoare cu executare.

Patronul de la Grup Feroviar Român află pe 23 februarie dacă se întoarce sau nu în spatele gratiilor și dacă, eventual, instanța supremă decide o pedeapsă mai mare decât cea a instanței de fond. Procesul respectiv este cel în care Stoica e acuzat că i-a promis 3 milioane de euro avocatului Doru Boștină pentru a-i afla oferta pe care CFR Marfă urma să o facă la o licitație organizată la Târgu Jiu de Complexul Energetic Oltenia.

CEO căuta în ianuarie 2014 o firmă care să transporte cărbune pe calea ferată spre termocentralele de la Turceni și Craiova, valoarea estimată a contractului fiind de circa 100 de milioane de euro. La o asemenea sumă Gruia Stoica nu putea renunța ușor, așa că a încercat să afle prețul cu care urma să îl concureze CFR Marfă, iar pentru asta a apelat la Boștină, avocatul dându-i de înțeles că are posibilitatea să facă presiuni la directorul general al companiei de stat pentru a-i spune cifrele care îl interesau.

Partea proastă pentru cei doi a fost că DNA deschisese o anchetă și ambii erau filați pas cu pas, licitația de la Târgu Jiu fiind ținută pe 29 ianuarie doar pentru a fi strânse cât mai multe probe la dosar, acum mai fiind un pas până la pronunțarea unei sentințe finale din partea instanțelor de judecată.

Vizualizări: 1,953

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: