Rodica Braia a renunţat la şefia CJPC Gorj. Michi, noua şefă!

Rodica Braia a renunţat la conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj la doar câteva luni de la numirea în funcţie. Locul său a fost ocupat definitiv de către consiliera juridică Anca Daniela Michi, cea care a asigurat interimatul, pe perioada în care Rodica Braia s-a aflat în concediu.

Consilierul juridic Anca Michi a devenit şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj după mai puţin de o lună de zile de interimat. Michi a ocupat temporar această funcţie pe perioada în care Rodica Braia a fost în concediu, însă începând de luni a fost numită definitiv pe postul de comisar şef. “Începând cu data de 13 august, prin Ordin al ANPC, mi-a fost delegat dreptul de semnătură şi reprezentare pentru funcţia publică de comisar şef al CJPC Gorj. Nu ştiu pentru ce perioadă voi conduce instituţia pentru că, în cel mult două luni, vom intra într-un proces de reorganizare, ulterior urmând a fi stabilită modalitatea de funcţionare”, a declarat Anca Michi, comisar şef CJPC Gorj. Numirea definitivă a consilierei juridice în funcţia de conducere a fost posibilă din cauză că Rodica Braia, comisarul şef instalat după demiterea lui Mădălin Giurcău, a renunţat din motive de sănătate. “Din motive personale am solicitat preşedintelui ANPC delegarea atribuţiilor de conducere unui alt coleg. În concediu medical mi-au făcut o serie de investigaţii medicale, iar rezultatele acestora m-au făcut să acord o mai mare atenţie sănătăţii. Voi lucra în continuare în cadrul instituţiei în funcţia de comisar”, a declarat Rodica Braia. În aceste zile are loc procesul de predare-primire al documentelor instituţiei, biroul fiind predat Ancăi Michi încă de luni. “Am preluat biroul, iar în această perioadă voi fi primi documentele şi ştampila instituţiei”, a menţionat Michi. La rândul său, Mădălin Giurcău deţine şi el o hotărâre judecătorească privind repunerea pe postul de comisar şef al CJPC Gorj, acesta declarând în repetate rânduri că este o chestiune de câteva săptămâni până ce va reveni la cârma instituţiei.  

POLITICĂ

Anca Michi a precizat că nu a fost numită politic în funcţia de comisar şef pentru că nu face parte din nici o formaţiune. “Numirea mea nu a fost politică. Nu fac parte din nici un partid şi cred că s-a ţinut cont de faptul că profesia mea, de consilier juridic, nu împiedică activitatea de teren a instituţiei”, a declarat Michi. 

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: