România, în cursă pentru UEFA 2028

Guvernele României, Serbiei, Bulgariei şi Greciei au semnat, sâmbătă, la Salonic, Memorandumul de înţelegere pentru constituirea Comitetului iniţial de organizare în vederea candidaturilor comune pentru organizarea UEFA EURO 2028 şi a Cupei Mondiale de fotbal din 2030, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Comitetul va fi format din câte patru reprezentanţi ai fiecărei ţări: ministrul sportului, un oficial guvernamental şi doi reprezentanţi ai federaţiilor de fotbal. Preşedinţia Comitetului va fi asigurata în sistem rotativ, pe mandate de câte şase luni, iar reuniunile vor fi periodice, la acelaşi interval, şase luni. Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a fost însoţit la Salonic de către preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Burleanu a susţinut o amplă prezentare în faţa miniştrilor şi a preşedinţilor celorlalte federaţii şi, timp de o oră, a făcut o radiografie a cerinţelor din partea FIFA şi UEFA şi a infrastructurii şi capacităţilor fiecărei ţări. ''Chiar dacă suntem la mijlocul perioadei în care ţara mea deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi avem un program foarte încărcat, România priveşte cu toată deschiderea acest proiect comun cvadrilateral şi arată toată cooperarea pentru avansarea acestuia. Proiectul de a avea o candidatură comună pentru o competiţie de o asemenea anvergură este extrem de solicitant şi dificil. Dar reprezentăm patru popoare ambiţioase şi patru ţări prietene, care, am convingerea, dacă îşi unesc forţele pot duce la capăt o asemenea misiune. 'Mă bucur că l-am avut lângă mine pe preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a prezentat date şi cifre foarte interesante şi utile. Cu siguranţă cel mai important pas este memorandumul de înţelegere semnat astăzi, prin care cele patru guverne au parafat primul acordul scris pe acest proiect. Vă asigur de toată cooperarea din partea ţării mele şi îmi exprim speranţa că vom reuşi să formăm o echipă puternică şi capabilă să arate lumii că patru ţări mici din Balcani pot să fie la acelaşi nivel cu alte forţe ale sportului mondial şi la capitolul organizare, nu numai ca performanţă'', a mai declarat ministrul Bogdan Matei la Salonic.

Prima şedinţa a Comitetului de organizare va avea loc la Bucureşti, pe 14-15 iunie.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Vizualizări: 503

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: