România participă cu 12 sportivi la Jocurile Paralimpice

Rio de Janeiro va găzdui cea de-a 15-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de vară, în perioada 7 – 18 septembrie, iar România va participa cu 12 sportivi. La competiţia unde se vor întâlni sportivi din peste 176 de ţări, calificaţi atât la categorii deja consacrate, cât şi la categorii noi, România este prezentă cu cea mai numeroasă echipă din istoria Jocurilor Paralimpice. La ediţia din 2004 a Jocurilor Olimpice, România a participat cu doar doi sportivi, în 2008 cu patru, iar la Londra 2012 cu cinci sportivi.

Marea deschidere a competiţiei, unul dintre cele mai aşteptate momente ale Jocurilor,a avut loc miercuri şi s-a desfăşurat pe faimosul stadion Maracana. Competiţiile vor avea loc în patru cartiere din Rio: Barra da Tijuca, Copacabana, Maracana şi Deodoro. Programul olimpic include 23 de sporturi, cuprinzând 528 de probe sportive.

Onoarea de a fi portdrapel la ceremonia de deschidere îi va reveni lui Eduard Carol Novak, singurul campion paralimpic din istoria României. Ciclistul speră ca un eventual succes al său sau al colegilor să amplifice sportul paralimpic în ţară la nivelul celor din ţările dezvoltate economic. (A.P.)

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: