Romii din Meteor, acuzați de un prejudiciu de milioane de euro

Acuzații grave planează asupra mai multor patroni de firme din Meteor și nu numai, despre care anchetatorii spun că au fentat statul folosindu-se de faimoasele facturi emise pentru operațiuni comerciale fictive. Zeci de inculpați au fost trimiși acum în judecată, totul fiind rezultatul descinderilor și perchezițiilor făcute în vară la palatele ridicate cu multă sudoare înainte de venirea crizei economice.

Nu mai puțin de 30 de persoane, toate de etnie romă, au fost trimise în judecată de Biroul Teritorial Târgu Jiu al DIICOT, pentru un prejudiciu de peste 12,5 milioane lei adus bugetului de stat prin folosirea de acte false în contabilitatea firmelor pe care le patronau. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT și înaintat spre judecată către Tribunalul Gorj, persoanele inculpate în acest dosar sunt domiciliate în orașul mehedințean Strehaia, precum și în municipiul Târgu Jiu, în cartierul Meteor.

Anchetatorii menționează că din prejudiciul constatat au reușit să recupereze circa 1,6 milioane lei, singurul inculpat din cei 30 care a achitat integral prejudiciul descoperit pe parcursul investigațiilor fiind un nepot de-al fostului candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă. Toma Potârcă avea de achitat către stat peste 23.000 de lei, bani pe care i-a achitat pe perioada derulării cercetărilor. El a plătit mai bine de jumătate din suma respectivă pe 4 iulie, la o zi după ce DIICOT Târgu Jiu a organizat ample descinderi atât în cartierul Meteor, dar și la Strehaia, unde locuiesc persoanele cercetate în dosar.

Țepele date cu Clona și Ciobi

Conform rechizitoriului, Maria Mihai, din Strehaia, a înființat în anul 2009 firma Clona Ecy SRL, pe care a condus-o, în realitate, unul dintre fii săi, Mihai Doru, care, la rândul său, în iulie 2011, a înființat  firma Ciobi KDS SRL. Cea din urmă firmă a fost folosită pentru a emite facturi fiscale pentru operațiuni comerciale fictive derulate cu firme din Târgu Jiu, în timp ce Clona Ecy SRL a emis facturi false pentru firme din Cluj, Timiş, Alba, Vrancea, Caraş-Severin şi din municipiul Bucureşti. Anchetatorii susțin că activitatea pentru emiterea de facturi false pentru firmele care nu erau din Târgu Jiu era desfășurată de Mircea Mihai, frate cu Doru Mihai, aceștia făcând o înțelegere în privința zonelor geografice de care urmau să se ocupe.

Ambele firme din Strehaia au fost înființate la îndemnul lui Petre Mihai Istrate, din Târgu Jiu, care, împreună cu alte rude ale sale, a identificat o a treia firmă din Strehaia, SC Mura Company SRL, dispusă să emită facturi false. Ultima firmă era administrată de Marița Mihai și de bunicul acesteia Ion Mihai, zis Torică. Numărul total al facturilor false emise de firmele din Mehedinți până la începutul acestui an a fost de peste 1600, în schimbul emiterii lor, emitenții percepând comisioane de până la 3% din valoarea sumelor înscrise pe fiecare factură în parte.

10.000 de lei ridicați la 2-3 zile

Administratorii celor două firme din Strehaia, Clona Ecy SRL și Ciobi KDS SRL, i-au împuternicit pe reprezentanții firmelor din Târgu Jiu să poată efectua operațiuni de ridicare de numerar din conturile bancare ale acestora, romii ridicând la interval de câteva zile, de regulă, sume situate în jurul valorii de 10.000 de lei. Aceștia au făcut sute de operațiuni bancare prin care au ridicat în numerar sau cu ajutorul cardurilor bancare sumele de bani disponibile în contul firmelor pe care le administrau, banii fiind apoi împărțiți între membrii din Târgu Jiu ai grupării. Banii proveniți din colectarea de fier vechi erau virați și împărțiți între conturile firmelor administrate de inculpați, sumele fiind retrase ulterior la câteva minute după ce erau depuse într-unul din conturi.

Clona Ecy SRL este acuzată că a prejudiciat bugetul de stat cu circa 1,7 milioane lei, în timp ce Ciobi KDS SRL figurează în rechizitoriul DIICOT Târgu Jiu cu un prejudiciu de aproape 4,4 milioane lei, anchetatorii nerecuperând de la administratorii acestora nicio sumă de bani. Firmele din Târgu Jiu implicate în afacerile respective au avut ca profil de activitate colectarea de fier vechi, ele prejudiciind bugetul de stat cu circa 6 milioane de lei.

Lista cu inculpații și aurul confiscat din Meteor

Persoanele trimise în judecată în acest dosar sunt Petre Mihai Istrate, zis Palețu, Istrate Mihai, zis Gângână, Biriță Priboi, zis Birea, Biriță Ilarie, Ioan Mihai, zis Gobi, Ion Lăța, zis Nistor, Istrate Mihai, zis Boji, Doru Mihai, zis Corbaci, Maria Mihai, Ionuț Radu, Marița Mihai, zisă Gabi, Olga Ilarie, zisă Lifi, Marița Mihai, zisă Mărica, Gabriela Mihai, Sorin Mihai, zis Nanu, Elvis Mihai, Lucica Mihai, Gabriela Mihai, zisă Minata, Cătălin Gabriel Ilarie, Gabi Adam, Lămâița Mihai, Olga Mihai, Ilarie Mihai, zis Tanaca, Istrate Priboi, Toma Potîrcă, zis Doduț, Gabi Mihai, Mihaela Mihai, zisă Mioara, Lucica Mihai, zisă Lămâia, Anișoara Mihai Toma și Mariana Mihai.

Un număr de nouă inculpați din acest dosar au fost reținuți și arestați preventiv după descinderile din 3 iulie, dar toți au fost lăsați în libertate în baza unei sentințe a Curții de Apel Craiova. De la toți cei 30 de inculpați anchetatorii au dispus confiscarea sau au instituit sechestru asigurator pe sute de bani din aur, lănțișoare din aur de diferite lungimi și grosimi, dar și pe alte bijuterii din aur și argint. Anchetatorii au pus sechestru asigurator și pe autoturismele de lux ale unora dintre inculpați, precum și pe alte bunuri ale acestora ce pot fi valorificate ulterior în vederea recuperării prejudiciului creat bugetului de stat. Anchetatorii au detaliat lista cu aurul ridicat din Meteor pe zeci de pagini din rechizitoriu, fiind de înțeles acum de ce în timpul perchezițiilor din iulie romii țipau ca din gură de șarpe atunci când aveau mascații în curte sau chiar sufragerie.

Procesul celor 30 de inculpați va începe la Tribunalul Gorj la sfârșitul lunii noiembrie. La termenul respectiv va fi cel mai probabil o amânare pentru că inculpații vor cere răgaz să își angajeze avocați, după care, în decembrie va fi un termen sau maxim două, iar procesul propriu-zis se va derula de la începutul anului viitor.

Vizualizări: 1,213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: