Romii n-au mai petrecut de Ziua lor din cauza crizei

Romii din Târgu Jiu nu şi-au mai sărbătorit anul acesta Ziua Internaţională care le este dedicată, criza financiară fiind de vină. În anii trecuţi, romii organizau chefuri până târziu în noapte pe insuliţa de pe Jiu, unde, de asemenea, aveau loc spectacole susţinute de copii acestora. În alţi ani, romii au venit cu căruţele în centrul municipiului pentru a-şi prezenta porturile şi tradiţiile, manifestările desfăşurându-se fără incidente. Ieri nu s-a mai întâmplat însă nimic din toate acestea.

Căruţele pe care le vedeam în anii trecuţi prin centrul oraşului, grătarele de pe insuliţă sau pirandele care dansau din buric au rămas în amintirea anilor trecuţi, atunci când afacerile cu fier vechi erau în floare, iar criza era un cuvânt necunoscut.

Fostul candidat din partea etniei la preşedinţia României, Ninel Potârcă, spune că, de data aceasta, lucrurile s-au schimbat foarte mult. El ne-a precizat ieri că , spre seară, urmau să fie organizate mici petreceri doar în familiile de romi. Acesta spune că romii nu au uitat de sărbătoarea lor, numai că au ales să o petreacă într-un cadru mult mai restrâns, la finalul zilei. „Sigur că nu am uitat că este Ziua Romilor, nu avem cum să uităm aşa ceva, dar, din păcate, condiţiile economice, nu ne mai permit să organizăm ceea ce făceam în anii trecuţi. De data asta fiecare se rezumă la o masă în familie, chiar cu purcei la tavă, mai spre sfârşitul zilei, dar fără amploarea cunoscută din anii trecuţi”, spune Potârcă.

Un alt lider al etniei, Nelu Pavel, şi-a luat câţiva colaboratori din Partida Romilor şi a plecat la Sinaia. El spune că de abia în 2011 se va ocupa de organizarea unei petreceri şi la Târgu Jiu, Pavel spunând că anul acesta a vrut să arate ce pot să facă şi alţi lideri pentru etnia pe care susţin că o reprezintă. „Eu am fost cu organizarea în anii trecuţi, dar anul acesta nu m-am mai băgat, am zis să-i las şi pe alţii să arate ce pot să facă pentru romi. Eu i-am luat pe liderii de organizaţii din judeţ, împreună cu cei de la Vâlcea, judeţ de care răspund ca vicepreşedinte la nivel naţional, şi mergem la Sinaia. Vin acolo şi alţi reprezentanţi din ţară şi acolo vom marca Ziua Romilor. Pe parcursul a două zile ne distrăm şi ne pregătim pentru sărbătoarea de anul viitor pentru că atunci ne vom implica în organizare. Anul acesta îi lăsăm pe alţii să arate ce pot să facă şi ei pentru romi că pe Pavel îl criticau atunci când făcea câte ceva”, spune Pavel.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: