Romii protestează în faţa Tribunalului

O familie de romi din cartierul Obreja cere să se facă dreptate într-un dosar judecat de foarte multă vreme şi în scurt timp fapta care face obiectul procesului, se va prescrie. Astfel că astăzi, 20 de persoane vor protesta în faţa Tribunalului Gorj, nemulţumite de modul în care a fost (ne)soluţionat un dosar între reprezentanţii unei firme de leasing şi familia Luţă. Reprezentanţii societăţii sunt acuzaţi că au venit în forţă să ridice o maşină achiziţionată în leasing, iar  de atunci, o femeie a rămas imobilizată.

Romii sunt hotărâţi să protesteze în faţa Tribunalului deoarece dosarul nu a fost judecat corect şi  nimeni nu a plătit pentru faptul că un om a rămas imobilizat. Totul a început în urma cu patru ani când peste familia Luţă au intrat în miez de noapte mai multe persoane care veniseră să ia maşina cumpărată în leasing, pe motiv că nu era plătită. Înarmaţi, oamenii au spart lacătele porţilor, moment in care proprietara casei a făcut un şoc atât de puternic încât medicii spun că nu mai au ce să îi facă.

Familia femeii este cu atât mai revoltată cu cât cei care au intrat abuziv în casă erau dispuşi să înapoieze respectiva maşină, cu condiţia ca romii să-şi retragă plângerea depusă la poliţie pentru violare de domiciliu.

VOR DREPTATE

“Vom cere rejudecarea dosarului pentru ca cei care au intrat în acea noapte peste noi. Să fie pedepsiţi pentru faptul că Maria Marin se află acum pe patul de moarte. Suntem în procese de patru ani şi cred că se vrea să treacă timpul ca faptele să se prescrie”

Constantin LUŢĂ

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: