Rotaru rămâne independent: M-am fript o dată!

Răzvan Rotaru nu mai este parlamentar de Gorj din partea Partidului Conservator. Acesta şi-a înaintat demisia din PC în data de 23 iunie, însă anunţul a fost făcut abia ieri în plenul Parlamentului. Rotaru spune că va rămâne deputat independent până când se va concretiza o mişcare serioasă de dreapta. De asemenea, a mai precizat că nu va face campanie electorală la prezidenţiale pentru nici un partid.

Rep.: Care a fost motivul pentru care aţi demisionat din Partidul Conservator?

R.R.: Principalul motiv pentru care am luat această decizie este că n-am putut să fac nimic pentru Colegiul meu, pentru judeţul Gorj. La început când am venit împreună cu senatorul Barbu am avut o promisiune fermă şi din partea domnului Voiculescu şi a domnului Daniel Constantin cum că acest partid va rămâne pe picioarele lui, că vom avea proiecte separate faţă de colegii din alianţă, la momentul respectiv PNL şi PSD. Din păcate, timpul a trecut şi n-am reuşit să facem nimic. Iniţial PC era un partid de centru dreapta, iar apoi a virat spre stânga.

Rep.: Înainte de a demisiona aţi purtat discuţii cu conducerea partidului?

R.R.: Da, am purtat discuţii cu conducerea partidului de la nivel central, iar dumnealor au înţeles motivele mele. Sunt nemulţumit şi de colaborarea pe care am avut-o cu conducerile judeţene ale PC şi PSD. Am avut un protocol care nu s-a respectat. Am încercat să vin cu proiecte pentru agricultură, să aduc investitori în judeţ, dar n-am făcut altceva decât să-i plimb prin Bucureşti şi prin Gorj.

Rep.: V-aţi orientat spre un alt partid?   

R.R.: Momentan, nu mă gândesc la nici un partid. Dacă voi vrea să fac un pas îl voi face în momentul în care se va concretiza pe partea dreaptă o mişcare şi un proiect  serios. În momentul acela mă voi înregimenta şi eu să-mi pun umărul la acel proiect. În momentul de faţă, nu mă văd în nici un partid din cauza haosului actual.

Rep.: La un moment dat, domnul Dian Popescu spunea că vă sunt deschise uşile PNL. Îl veţi urma pe Tudor Barbu?

R.R.: Este normal ca un lider să vrea să-şi aducă în partid cât mai mulţi parlamentari. Nu voi da curs nici unei propuneri, rămân independent pentru că m-am fript odată şi nu mai vreau să fac aceeaşi greşeală. În ceea ce îl priveşte pe domnul Barbu am mai precizat încă din toamna anului 2013 că am luat decizia de a mă separa definitiv de domnul Barbu inclusiv pe plan politic.

Rep.: Despre aripa Tăriceanu ce părere aveţi?

R.R.: Aripa Tăriceanu este tot mai mult spre partea stângă. E o formaţiune politică, creată pentru a rupe din voturile de pe partea dreaptă pentru PSD. Nu-l văd ca pe un partid cu identitate proprie. Eu, unul, nu mă văd în acel partid. V-am spus că dacă va apărea un proiect serios mă voi alătura şi eu. Voi rămâne parlamentar independent, iar fişa postului meu nu se va modifica.

Rep.: La alegerile prezidenţiale, care va fi poziţia dumneavoastră?

R.R.: Timpul este scurt şi nu cred că până la toamnă se va concretiza ceva pe partea dreaptă. Cel mai probabil, nu mă voi implica în campania pentru alegerile prezidenţiale

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: