Rovinari: Începe Festivalul de Folclor “Tinere Talente”

Zeci de copii talentaţi din Gorj vor participa la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Judeţean de Folclor „Tinere Talente” ce va avea loc marţi, 26 mai, la Rovinari. Cei mai buni interpreţi de muzică populară şi instrumentişti vor fi premiaţi de autorităţile locale. „Vor participa la acest festival copiii de la cluburile elevilor din judeţ, de la Palatul Copiilor, Şcoala Populară de Artă, Liceul de Muzică „Constantin Brăiloiu”. Prin organizarea  acestui festivalul urmărim promovarea tradiţiilor şi folclorului în rândul tinerilor. Se va desfăşura pe două categorii de vârstă, de la clasele V-VIII şi IX-XII, pentru două secţiuni: solişti vocali şi instrumentişti, urmând ca la finalul acestui festival să fie premiaţi de primăria şi Consiliul Local Rovinari”, a declarat Cătălin Bengulescu, directorul Casei de Cultură din Rovinari. Preşedintele de onoare al juriului la acest festival va fi primarul Dorin Filip. Din juriu vor face parte Pompiliu Ciolacu, directorul de la Palatul Copiilor Târgu Jiu, Ştefan Popescu, director adjunct la Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, dar şi alţi specialişti în domeniu. Tinerii care vor reuşi să încânte juriul cu prestaţiile lor vor pleca acasă cu diplome şi premii în bani. Manifestările se vor desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Rovinari. (A.P.)

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: