Ruşeţ: Andrei şi Romanescu revin în PDL după terminarea mandatului

Liviu Andrei şi Marcel Romanescu ar putea să-şi ia adio de la o candidatură la alegerile din 2012, singura implicare fiind aceea de a organiza corect scrutinul. Acest lucru reiese dintr-o declaraţie a preşedintelui Ion Ruşeţ făcută la Radio Infinit. Iniţial, Ruşeţ a fost rugat să comenteze declaraţia lui Andrei de a candida la orice funcţie, chiar şi la cea de preşedinte a Consiliului Judeţean. Ruşeţ a fost validat ca fiind candidatul PDL în lupta cu Ion Călinoiu. Ruşeţ a spus că declaraţia este „curajoasă, corectă şi interesantă“. Mai mult, acesta a confirmat că a avut o discuţie cu cei doi, Romanescu şi Andrei. „Din punctul meu de vedere pot să confirm că am avut o discuţie şi cu domnul prefect şi cu domnul subprefect, care sunt sprijiniţi de partidul nostru, în ideea în care după terminarea mandatului revin în PDL, partidul care i-a propulsat şi i-a susţinut pentru aceste funcţii. Eu pot să spun că ambii parteneri, şi domnul prefect şi domnul subprefect au răspuns corect întrebărilor mele, la discuţia pe care am avut-o în cazul în care au disponibilitate, în cazul în care vor renunţa la funcţiile publice să revină în PDL“, a spus Ruşeţ. Liviu Andrei şi-a exprimat dorinţa de a candida la parlamentare, iar Romanescu la primăria Târgu Jiu.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: