Ruşeţ anunţă amânarea primei de vacanţă

Preşedintele interimar al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Ion Ruşeţ, a anunţat la un post local de televiziune că administraţia CE Oltenia a decis amânarea acordării primei de vacanţă pentru mijlocului anului.

Ruşeţ spune că în data de 23 ianuarie a avut loc o şedinţă de Directorat prin care s-a decis ca prima de vacanţă să se acorde  în a doua jumătate a anului. Până acum, prima era acordată după primele 10 zile de concediu de odihnă. Surprinzător, această decizie nu se aplică peste tot. Liderul sindical de la Peşteana, Dan Pârvulescu, spune că la unitatea sa sunt angajaţi care au luat primă după ce au efectuat 10 zile de concediu. „Nu ştiu ce a zis domnul Ruşeţ, dar la Peşteana sunt oameni care au luat prima de vacanţă. Acum, există două variante. Poate are dânsul informaţii mai bune din cadrul companiei. Se poate. Eu nu le am. Sau poate directorul unităţii a lucrat pe vechea hotărâre de Directorat, iar cea despre care vorbeşte domnul Ruşeţ e dată recent“, a declarat Pârvulescu.

CE Oltenia încearcă să amâne o serie de cheltuieli pentru câteva luni deoarece până la listarea la bursă are de achiziţionat opt milioane de certificate de emisii ce vor costa circa 50 de milioane de euro. De asemenea, CE Oltenia mai are de plătit 2 milioane de euro pentru acţiunile la firma Hidro Tarniţa, care se va ocupa de realizarea hidrocentralei de la Tarniţa Lăpuşteşti.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: