Ruşeţ confirmă tensiunile dintre sindicalişti

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Ion Ruşeţ, a confirmat într-o emisiune la TV Sud că în sindicat sunt tensiuni. Fără să dea nume, acesta a prezentat situaţia unor lideri care au ajuns muncitori pentru că nu au semnat actele prin care li s-au tăiat ilegal salariile sau a altora care au ajuns în funcţii foarte bune, după ce s-au conformat deciziei lui Ciurel.

Problemele s-au accentuat în FNME după ce unii lideri de sindicat din cei 36 au semnat actele adiţionale pentru modificarea salariului, în sensul micşorării sau creşterii salariului, deşi au strigat continuu că nu sunt legale. În plus, şi ITM a confirmat acest lucru în cazul a 43 de persoane care au rezistat presiunilor şi nu au semnat. „Nu aş ascunde faptul că sunt tensiuni. 17 colegi nu au semnat actele adiţionale, au fost situaţii ambigue pe de altă parte. Motivaţiile pentru care unul a semnat sau nu a semnat sunt diferite. Unii au fost plecaţi, alţii au avut alte pretenţii într-o negociere individuală. Unii, nu dau nume, au revenit în poziţii mai bune decât cea de inspector social, alţii au fost trimişi pe poziţii de muncitori. Lucrurile nu sunt chiar plăcute, se creează tensiuni“, a declarat Ion Ruşeţ.

„Am pierdut peste o sută de membri”

Prim-vicepreşedintele FNME a menţionat că sâmbătă se va reuni Consiliul de Coordonare al federaţiei, la Motru, la care vor participa 195 de lideri de sindicat şi unde vor fi abordate mai multe teme, inclusiv neconcordanţele în deciziile sindicaliştilor.

În plus, Ruşeţ a dezvăluit că FNME pierde membri. „S-a încercat divizarea mişcării sindicale şi în timpul negocierilor contractului de muncă şi după. (...) Este adevărat că am pierdut câţiva membri, în ultimele şase luni, peste o sută de membri s-au dus pe alte organizaţii. Este adevărat“, a mărturisit acesta. „Este adevărat, în momentul de faţă există şi la nivelul CEO un pluralism sindical, în acest segment din Oltenia există pluralism. Avem patru organizaţii semnatare ale CCM, sigur, suntem majoritari, dar orice greşeală am face ne poate duce să pierdem membri şi trebuie să fim foarte atenţi“, a mai adăugat Ruşeţ.

Liderul sindical s-a arătat deranjat atunci când realizatoarea s-a exprimat despre actualul CCM ca fiind unul dintre cele mai proaste, mai ales că el a condus negocierile în ultima parte a discuţiilor. „Dacă ar fi respectat este un contract favorabil lucrătorilor. În contextul actual, nu se putea mai mult. Şi aşa nu s-a respectat, datorită unor conjuncturi nefavorabile“, a mai spus acesta.

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: