Ruşeţ: Cosmin Ceauşescu era un director de decor

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Ion Ruşeţ, a declarat la Radio Infinit că liberalul Cosmin Ceauşescu a fost schimbat pentru că nu era un „conducător bun“. Mai mult, acesta era director cu numele, fiind condus de două subalterne.  

Rep: Cum comentaţi demiterea lui Cosmin Ceauşescu de la Jilţ?

Ion Ruşeţ: În opinia mea, din câte cunosc eu, cred că domnul Cosmin Ceauşescu este o victimă nevinovată colaterală. De ce vă spun acest lucru? Acolo lucrurile sunt conduse de două persoane, şefa de la resurse umane şi o altă doamnă de la Contabilitate. Domnul Ceauşescu era de decor acolo şi nu un adevărat conducător al unităţii. Cred că s-a căutat şi s-a găsit iată un moment care a umplut paharul, pentru că poziţia domnului Ceauşescu era doar datorită apartenenţei sale la PNL. Dânsul nu a fost capabil să conducă şi deciziile le-au luat alte persoane.

Rep: Majorarea salariului soţiei domnului Răuţ a fost o întâmplare?

I.R.: Nu aş putea să spun!

Rep: Se discută despre 21 de cazuri de persoane cărora li s-a majorat salariul.

I.R.: Este o primă evaluare, noi, în momentul de faţă avem situaţia celor care au pierdut, din păcate numărul celor care au pierdut este mult mai mare în zona Jilţ şi Rovinari, în zona Jilţ sunt de ordinul sutelor de persoane. Nu aş putea să fac vreo remarcă cu privire la cei 21 de colegi cărora li s-au majorat salariul, unora poate li se cuvine. Nu am în momentul de faţă nici un comunicat din partea corpului de control. Nu pot lua de bună poziţia directorului general Laurenţiu Ciurel, dacă nu am un document.

Vizualizări: 215

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: