Ruşeţ, invitat de Blaga la alegerile din PD-L

Fostul preşedinte al PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, va participa sâmbătă la Bucureşti, la Consiliul Naţional de Coordonare, atunci când vor fi aleşi prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarul general, secretarii executivi ai partidului, membrii Comisiei de integritate, litigii şi statut şi cei ai Comisiei de revizie şi control. Ruşeţ face parte din delegaţia de membri aleşi de Blaga, nu din cei desemnaţi de filiala Gorj condusă de Ion Cupă.  

Ruşeţ a precizat că Vasile Blaga, în calitatea sa de câştigător al alegerilor pentru preşedinte, are dreptul să numească 35 de delegaţi la Consiliul de Coordonare, unde îşi va alege membri echipei de conducere. „Am aflat cu satisfacţie că am fost desemnat să particip la Consiliul de Coordonare, voi fi acolo sâmbătă şi îi mulţumesc domnului Vasile Blaga“, a declarat Ion Ruşeţ, acesta fiind susţinătorul lui Blaga şi la alegerile trecute. De la organizaţia PD-L Gorj participă un număr de 99 de delegaţi, în principal primari, consilieri şi preşedinţi de organizaţii. Gorjul are şi un candidat. Este vorba despre Ion Fugaru, care candidează pentru un scaun în Comisia de Integritate.

120 de candidaţi pe 50 de funcţii

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a precizat, joi, că la Consiliul Naţional de Coordonare, pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte s-au înscris şase candidaţi, aceştia fiind Liviu Negoiţă, Anca Boagiu, Teodor Paleologu, Dorin Florea, Andreea Paul şi Ion Ariton. Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că 619 delegaţi vor alege la CNC al PDL de sâmbătă Biroul Permanent Naţional, arătând că pentru cele peste 50 de funcţii de conducere s-au înscris peste 120 de candidaţi. El a arătat că în privinţa celor patru funcţii de prim-vicepreşedinte aceştia vor fi pe domenii: Andreea Paul şi Ion Ariton concurenţi pentru domeniul economic, Teodor Paleologu şi Dorin Florea pentru domeniul politici publice, Liviu Negoiţă pe domeniul comunicare şi Anca Boagiu pe strategii politice.

Flutur a mai spus că pentru cele 16 funcţii de vicepreşedinte s-au înscris 29 de candidaţi, între aceştia fiind Raluca Turcan, Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Cezar Preda, Ioan Oltean, Lucian Bode, Mircea Hava, Alin Popoviciu, Florin Popescu, Marian Jean Marinescu. Pentru vicepreşedinte s-au înscris şi Alin Tişe, Vasile Gherasim, Gheorghe Tinel, Alexandru Nazare, Petru Luhan, Romeo Raicu, Radu F. Alexandru, Ioan Bălan, Gheorghe Udrişte.

Pentru 16 funcţii de secretari executivi s-au înscris 39 de candidaţi între care Eugen Tomac, Alexandru Ciocîlteu, Traian Igaş, Mircea Toader, Petru Călian, Cristian Poteraş, Valeria Schelean, George Scripcaru, Gigi Chiru.

Pentru două funcţii de secretar general executiv s-au înscris cinci candidaţi: Costică Canacheu, Clement Negruţ, Bogdan Cantaragiu, Sorin Muntean, Marian Zlotea. Pentru funcţia de trezorerier al partidului candidează Ion Ivaşcu. Gheorghe Flutur este singurul candidat pentru funcţia de secretar general al PDL.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: