S-a ascuns de poliţişti sub masă

 La data de 20.01.2013, orele 18:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de B.C., de 55 ani, din comuna Căpreni, judeţul Gorj, despre faptul că în locuinţa numitului C.I., de 55 ani, din localitate, a pătruns numitul V.F., de 49 ani, din aceeaşi localitate, cu scopul de a sustrage bunuri, proprietarul imobilului nefiind la domiciliu.

          La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul secţiei şi Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti care l-a surprins pe V.F., ascuns sub o masă într-una din camerele imobilului, efectuând cercetarea locului faptei.

          În urma cercetării, s-a constatat că autorul a pătruns în locuinţă prin spargerea unui geam de la una din ferestrele locuinţei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat.

          În data de 21.01.2013, V.F., de 49 ani, din comuna Căpreni, judeţul Gorj, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj, urmând ca în cursul zilei să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: