S-a întors roata? Polițiști bătuți de un nepot de-al lui Cucăilă!!

Greu de crezut, dar un nepot al bărbatului care în toamna anului trecut a fost bătut în sediul Poliției Târgu Jiu a ajuns acum în spatele gratiilor pentru că i-ar fi luat el la bătaie pe doi polițiști. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, într-o perioadă cu zile libere, agresorul primind mandat de arestare preventivă, deși nu recunoaște faptele de care este acuzat.

Marius Constantin Cucăilă a primit mandat de arestare preventivă pentru 15 zile după ce, sâmbătă de dimineață, în jurul orei 6.00, doi agenți rutieri i-ar fi cerut să sufle în fiolă, pe motiv că ar fi fost la volanul unei mașini. Controlul „de rutină” a avut loc în zona Bârsești, acolo unde domiciliază și unchiul său Ion Cucăilă, tânărul de 19 ani susținând că el nu conducea mașina, ci doar era lângă ea, altcineva aflându-se la volan până la venirea polițiștilor.

Agenții au insistat însă ca tânărul să sufle în fiolă pe motiv că el ar fi fost conducătorul auto, lucru pe care Marius l-a negat categoric. Ce a urmat de aici încolo devine destul de confuz pentru că e cuvântul suspectului contra cuvântul agenților de poliție, fiecare susținându-și propria versiune. Agenții spun că șoferul pe care îl opriseră în trafic a devenit recalcitrant și nu a vrut să sufle în etilotest, luându-i chiar la bătaie, în timp ce Cucăilă afirmă că nu avea pentru ce să sufle în fiolă atâta timp cât nu era la volan.

Băut bine și arestat

Dacă unchiul său a fost bătut bine de polițiști, după cum o arată probele din dosarul aflat pe rolul instanței, Marius Constantin Cucăilă a fost doar băut bine, el acceptând în cele din urmă să fie dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge. La două ore și ceva de la producerea incidentului tânărului i s-au recoltat probe, analizele arătând că el avea o alcoolemie de 0,90, firească dacă ținem cont că venea de la o petrecere. El a fost prezentat imediat în fața unui judecător care a și decis arestarea preventivă a acestuia pentru 15 zile.

Tânărul este acuzat de comiterea unei infracțiuni pentru că a refuzat să se supună controlului pentru depistarea alcoolemiei, dar și de săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, după ce i-ar fi agresat de polițiști. El a contestat măsura arestului preventiv, Tribunalul Gorj urmând să se pronunțe dacă acesta rămâne sau nu în spatele gratiilor. Dacă judecarea contestației este programată azi, tânărul are mari șanse să se vadă pe la Tribunal cu unchiul său, Ion Cucăilă, care trebuie să fie și el prezent la procesul în care doi polițiști și un jandarm sun acuzați că l-au snopit în bătaie în toamna anului trecut chiar în sediul Poliției Municipale Târgu Jiu. Pe parcursul acestui proces, inculpații au încercat să își construiască apărarea arătând că victima lor ar fi o persoană certată cu legea și care s-ar fi bătut cu un vecin de-al său, nu cu ei.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: