S-au declarat mai săraci pentru a primi fiul bursă

În după-amiaza zilei de 24 aprilie a.c., la ora 16:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au identificat pe A.V., de 40 ani şi A.N., 37 ani, din comuna Padeş, care în perioada 2012 - 2013 ar fi declarat în fals în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare această instituţie şcolară pentru ca fiul lor, elev în cadrul acestei instituţii, să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială. Astfel, aceştia ar fi încasat ilegal suma de 1.036 lei.

În aceeaşi împrejurare, poliţiştii din oraşul Tismana au identificat alte două persoane de 40 ani, respectiv 34 ani, din comuna Padeş, care în perioada 2012 – 2013 ar fi declarat în mod fals în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare această instituţie şcolară pentru ca fiul lor, elev în cadrul acestei instituţii, să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială, încasând ilegal suma de 1.036 lei.

În fiecare din cele două cazuri poliţiştii au constituit dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: