Preşedintele Băsescu pare mai hotărât ca oricând să-şi exerseze abilităţile de premier acum când mai are puţin până la terminarea celui de-al doilea mandat. Aşa se face că de câte ori îi prinde în ofsaid pe amicii lui de la USL îi sancţionează public fără milă. La învestirea blondei de la Transporturi (se pare că fiecare guvernare are blonda ei) şeful acesteia pe linie de partid, din ce în ce mai puţinul prezidenţiabilul Crin Antonescu, s-a purtat mârlăneşte părăsind sala de festivităţi restrânse înainte de discursul protocolar al preşedintelui. Vă închipuiţi că gestul, într-adevăr de mârlan, n-a trecut neobservat de preşedinte şi nici nesancţionat. În după-amiaza aceleaşi zile Băsescu s-a năpustit asupra guvernării PSD/PNL şi Voiculescu  acuzându-i pe miniştri că mai mult televizează, decât guvernează.

Prezentând un fel de „starea naţiunii”, pe scurt şi în faţa presei, Băsescu a atenţionat premierul că  a îndreptat ţara împotriva vântului şi că în curând sacrificiile făcute de populaţie ca să putem supravieţui crizei tind să fie permanente. Asta în timp ce persoanele cu putere de decizie stau mai mult pe la televizor decât prin birourile ministeriale. Nu că n-ar fi adevărat, dar preşedintele ar trebui să-si aducă aminte că el este cel care i-a  numit, iar noi suntem cei care i-am ales... Dacă tot s-a pornit pe analize gen „starea naţiunii”, preşedintele Băsescu ar trebui să ştie că ea e mult mai rea decât ne-a descris-o la supărare pe Crin Antonescu. Adică nu ne lipsesc doar drumurile, metroul şi CFR Marfă. Unora le lipseşte chiar pâinea pe care ar trebui s-o pună în fiecare zi pe masă. Şi după cum merg lucrurile în Gorj, cei care nu vor mai avea pâine pe masă vor fi din ce în ce mai mulţi, ţinând cont de politica managerială a telemanagerului Ciurel.

Mă aştept bineînţeles la o intervenţie a lui Călinoiu care să le spună celor fără de pâine că „dacă nu au pâine să mănânce... cozonac”, că doar el se crede un fel de Maria Antoaneta a Gorjului. Cum regina Franţei căreia îi sunt atribuite aceste cuvinte era mama Delfinului, mă aştept să-l înfieze de-a binelea pe colegul său de partid Ciurel, ca să-l poată ocroti mai bine. Aşa se şi explică de ce în urmă cu ceva timp glăsuia că angajaţii complexului  pe care-l conduce Delfinul să se mulţumească cu 1000 de lei pe luna, sumă din care se poate trăi, în concepţia lui, decent. N-ar fi lipsit de interes ca personajele  gorjene să studieze atent istoria acestei regine, pentru că atât ea cât si Delfinul au avut un sfârşit tragic!