Sacii cu dosarele lui Potârcă, returnaţi expeditorului

Mult şi în zadar a mai aşteptat Constantin Ninel Potârcă să vadă dacă IPJ Gorj îi primeşte cei 23 de saci în care a „ambalat” toate actele de la firmele sale. Destinatarul, adică IPJ Gorj şi şeful instituţiei, Viorel Caragea, au refuzat să primească sacii cu dosare, invocând legea care nu permite ca într-o astfel de instituţie să fie introduse orice obiecte şi de către oricine.

Caragea a primit doar un plic în care Potârcă a pus o petiţie, sacii nefiind nici măcar daţi jos din maşina firmei care trebuia să facă livrarea dosarelor. Fostul candidat la Preşedinţia României a plătit 350 de lei pentru plimbarea sacilor prin oraş, la finalul operaţiunii el declarându-se dezamăgit că anchetatorii nu au oprit documentele pe care el le-a pus de bună voie la dispoziţia acestora. „Am vrut să arăt că nu sunt un evazionist şi că, eventual, dacă dumnealor au probe că sunt, să facă odată un dosar solid şi să-mi primesc pedeapsa. Eu am vrut să dau dovadă de transparenţă, să nu se spună că eu fug de controale. După cum aţi putut vedea, am pus toate documentele de la toate firmele mele la dispoziţia organelor de anchetă şi le-au refuzat. Acum la ce să mă aştept? Vor veni dânşii să facă percheziţii?”, întreba retoric Potârcă.

Acesta are pe rol în prezent două dosare penale, în care a primit pedepse nedefinitive de până la şase ani de puşcărie, într-unul din dosare trebuind să suporte daune de 180 de milioane de lei. Acum el este anchetat şi într-un al treilea dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la circa un milion de euro, dosar în care are şi restricţia de a părăsi localitatea. Într-un alt dosar cu un prejudiciu şi mai mare, acesta a fost găsit nevinovat, motiv pentru care a dat statul în judecată şi a cerut daune de 10 milioane de euro. Demersul său de a trimite la IPJ Gorj toate actele de la firmele sale vine în contextul în care Potârcă a luat decizia de a-şi închide afacerile, spunând că de când este implicat în aceste anchete e la un pas de faliment, până îşi va dovedi nevinovăţia riscând să nu mai aibă nici un ban din mulţii pe care i-a acumulat în ultimele două decenii.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: