Salarii de 2.500 de dolari cu banii luaţi de la CEO

Firma Hidro Tarniţa, în care şi CE Oltenia a băgat, mai mult obligat, două milioane de euro, dă salarii de 2.500 de dolari angajaţilor despre  a căror activitate nu se ştie prea mult. Recent, noul ministru de la Energie, Răzvan Nicolescu, a cerut să se verifice modul în care sunt cheltuiţi banii la această companie de proiect. Constituirea acestei firme pare modul perfect de a sifona banii statutului.

Compania de stat Hidro Tarnița SA, înființată în noiembrie anul trecut, este cu siguranță una foarte generoasă cu salariații săi. Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al societății, câștigul mediu lunar pe salariat este de 7.910 lei, adică 2.500 de dolari. Sau, altfel spus, de zece ori mai mult decât un salariu minim pe economie. În prezent, compania are numai 16 angajați și plănuiește să ajungă la 24 de salariați până la sfârșitul acestui an. Salariile sunt cu atât mai spectaculoase cu cât vorbim de o companie care se va ocupa de un proiect planificat încă de acum 30 de ani, dar care a rămas doar la stadiul de intenție: hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti. Hidro Tarnița SA, firma care ar trebui să facă studii de fezabilitate a proiectului hidrocentralei de la Cluj, și-a planificat investiții de 15,6 milioane lei pentru anul în curs. Veniturile totale bugetate sunt de numai 6.000 de lei.

Constantin Niţă, pe vremea când conducea Departamentul pentru Energie, a cerut companiilor din subordine – CE Hunedoara, Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia –  câte 2 milioane de euro (8,9 milioane lei) pentru demararea proiectului Tarniţa. De asemenea, a cerut  Transelectrica, CE Hunedoara, Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia, alte 2 milioane de euro pentru înfiinţarea companiei de proiect privind cablul submarin cu Turcia.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: