Salariile angajaţilor primăriei, între glumă şi adevăr

Situaţie neclară la primăria gorjeană Dănciuleşti, în ceea ce priveşte salariile angajaţilor. În condiţiile în care localitatea nu a primit niciun leu la rectificare, primarul nu ştie dacă are sau nu bani să asigure salariile. Se bazează pe faptul că angajatul de la contabilitate a avut grijă la acest capitol, însă sunt voci din primărie care spun că banii sunt insuficienţi.

Rectificarea bugatară pe zero pentru comuna Dănciuleşti l-a lăsat rece pe primarul din localitate.

În condiţiile în care nu ştie sittuaţia financiară a localităţii, stă liniştit bazându-se pe faptul că cei de la conducerea judeţului nu vor lăsa angajaţii fără salarii, asta în cazul în care contabilul nu a prezăzut în buget sumele necesare până la sfârşitul anului.

"Ştiu că nu am primit bani, dar nu avem ce să facem. Asta este situaţia. Eu sper să nu avem probleme. Ideal ar fi să fi prins contabilul în bugetul de anul acesta salariile angajaţilor până la sfârşitul anului. Eu nu ştiu ce a făcut el, pentru că nu am fost la serviciu când s-a făcut bugetul. Am fost în concediu, că am avut ceva probleme de sănătate şi m-am întors la primărie la începutul verii. Nu ştiu ce a făcut el, dar sigur nu ne-a lăsat fără bani. Îmi şopteşte o colegă că cică nu ar fi bani de salarii, dar vedem noi ce facem. O fi o glumă a contabilului. Nu rămânem noi fără bani. Nu ne lasă judeţul aşa", a spus primarul din Dănciulești.

Vizualizări: 2,603

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: