Sălile de fitness din Târgu Jiu, luate cu asalt

După mesele copioase de Crăciun și de Revelion, acum sălile de fitness sunt atracția târgujienilor care vor să scape de kilogramele în plus acumulate de sărbători. Atât femeile cât și bărbații sunt dispuși să facă mișcare, însă trebuie să scoate ceva bani din buzunar dacă vor să arate bine și să-și recapete silueta.

Cei care au făcut abuzuri alimentare de Crăciun și de Revelion au pus câteva kilograme, iar acum vor să scape de ele. Sălile de fitness din municipiul Târgu-Jiu sunt acum la mare căutare. „În această perioadă foarte multe doamne și domnișoare vin să facă sport, să facă mișcare să dea jos kilogramele în plus acumulate de sărbători. Ne bucură acest lucru, pentru că reprezentantele sexului frumos se preocupă și de condiția fizică, nu numai de ținute, coafuri sau alte lucruri. Noi avem programe care le ajută să dea jos kilogramele acumulate de sărbători, dar și să aibă un tonus bun. Sportul face foarte bine”, a declarat Dorin, antrenor la o sală de fitness din Târgu-Jiu.

Preferă sportul în loc de diete

Sălile sunt pline de doamne și domnișoare care respectă cu strictețe recomandările antrenorilor pentru a reveni la greutatea dorită. „Am făcut ceva excese de sărbători și am pus câteva kilograme. Se cunoaște pe cântar și la haine. Am decis să vin la sală cu prietenele mele să dăm kilogramele jos, dar și să facem sport, pentru că face bine la organism Eu nu sunt adepta dietelor, nu am ținut niciodată și nu cred că sunt mai sănătoase decât sportul”, a spus Cristina.

TARIFE

Cei care vin la sală trebuie să scoată din buzunar câteva sute de lei. Abonamentul pentru o lună pleacă de la 50 de lei și cei care aleg varianta asta au acces la aparatele de bază, dar nu au instructor. Pentru abonamentele complete târgujienii pot scoate din buzunar până la 200 de lei, dar au acces la aparatele cardio, instructor și saună.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: