Sarcină mută şi Luceafărul Oradea la Severin

Echipele de fotbal patronate de gorjeanul Nicolae Sarcină vor disputa meciurile din noul sezon pe terenul de la Severin. După ce Primăria Severin a primit o solicitare să joace pe Stadionul Municipal echipa de Liga 3 Energeticianul, şi cei de la Luceafărul Oradea au anunţat azi că vor juca tot pe stadionul din Severin.

Deşi sâmbăta trecută a disputat ultimul amical al verii, pe terenul de la Sânmartin, cu  Şoimii Lipova, şi urma să pună la punct ultimele detalii pentru startul noului sezon, Luceafărul Oradea şi-a schimbat planurile în această săptămână. Astfel, clubul controlat de gorjeanul Nicolae Sarcină nu va mai disputa meciul cu Sportul Snagov, din prima etapa a noului sezon, în Bihor, ci în Oltenia, la Drobeta - Turnu Severin, anunţă Liga2.ro.

Informaţia a fost confirmată şi de antrenorul Cristian Lupuţ, care a evitat să ofere însă prea multe detalii. "Tot ce ştiu e că sâmbătă jucăm la Severin. Momentan suntem la Oradea, iar, joi, probabil, urmează să ajungem acolo. Mai multe detalii nu cunosc, întrebaţi pe doamna preşedinte Lucia Vladimirescu. Nu ştiu care sunt motivele acestei decizii,  de a muta echipa. Eu ştiu că trebuie să pregătesc meciul cu Snagov. Se anunţă o partidă dificilă, împotriva unui adversar imprevizibil. Sper să debutăm cu dreptul", a  spus antrenorul Cristian Lupuţ, pentru sursa citată.

Partida Luceafărul Oradea - Sportul Snagov este programată sâmbătă, la ora 11:00. Tot pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin va juca, în noul sezon, şi FCU Craiova, echipa de Liga 3, echipă patronată de Adrian Mititelu.

Vizualizări: 1,760

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: