Gardurile stadionului au fost demontate astăzi (FOTO)

Stadionul din Târgu Jiu poate să fie admirat începând de azi de către târgujieni pentru că gardurile care îl despărţeau de Bulevardul Constantin Brâncuşi au fost date azi jos. Gardurile din spate ale stadionului şi din zona peluzelor fuseseră îndepărtate de mai mult timp singura zonă rămasă ascunsă de ochii localnicilor fiind faţada stadionului, acolo pe unde se face accesul la tribuna oficială şi vestiare.


Firmele care au lucrat la construirea stadionului din Târgu Jiu au decis azi să înlăture gardul din partea din faţă a stadionului, gard care oricum nu mai avea nici un rost pentru că localnicii curioşi să vadă ceva mai mult din stadion intrau prin zona peluzelor unde de mai mult timp nu mai sunt garduri. Interesant este de aflat cum va fi păzit de acum stadionul pentru că paza asigurată de Primăria Târgu Jiu nu mai există renunţându-se la paza pentru stadion şi Sala Sporturilor de mai mulţi ani. Cum stadionul nu a fost încă preluat oficial de Primăria Târgu Jiu, camerele de supraveghere nu funcţionează, aşa că este posibilă oricând vandalizarea acestuia.


Azi, după ce s-au dat jos primele garduri deja paznicul firmelor care au construit stadionul nu mai făcea faţă să alunge din zona în care încă se mai lucrează curioşii veniţi să vadă stadionul. Trebuie spus că în partea din spate a stadionului încă se mai lucrează la pavajul aleilor şi lucrările nu sunt finalizate.

Galerie foto





Vizualizări: 3,237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: