Şase candidate, picate la concursul de spălătoreasă de la Spitalul Turceni

Singurul post de spălătoreasă de la spitalul orăşenesc Turceni este în continuare liber pentru că cele şase candidate nu au reuşit să ia o notă peste 7 la concursul organizat de conducerea spitalului luna trecută. Postul va fi în scos încă o dată la concurs pe 21 decembrie. În schimb, cele trei posturi de medic vor fi cel mai probabil scoase la concurs anul viitor, acestea fiind în continuare libere pentru că nici un medic nu doreşte să lucreze la Turceni.

Spitalul orăşenesc din Turceni se confruntă în continuare cu probleme serioase în privinţa personalului. Chiar dacă conducerea a făcut tot posibilul pentru ca cele trei posturi de medic să fie scoase la concurs, se pare că nimeni nu îşi doreşte o carieră în acest spital. „Din păcate nu s-a înscris nimeni aşa că încercăm să reorganizăm concursul, mai precis încercăm să reluăm avizul pentru cele trei posturi de medic. Este vorba de un medic la psihiatrie, neonatologie şi ATI însă sunt slabe şanse să fie ocupate pentru că din câte ştiu şi centrele judeţene duc lipsă. Au fost câteva încercări din partea rezidenţilor însă nu au putut să ia autorizaţia la timp”, a declarat Mihaela Ceană, managerul spitalului din Turceni. Alături de cele trei posturi de medic, conducerea a scos şi un post de spălătoreasă şi nici acesta nu a fost ocupat deşi candidate au fost. „S-au înscris şase fete dar niciuna nu a luat peste 7 la scris. Din fericire, pe acesta putem să-l reprogramăm pe 21 decembrie pentru că nu este nevoie de nici un aviz de la minister”, a adăugat Mihaela Ceană.

Singurul post care a fost ocupat a fost cel de asistent medical însă acesta nu este suficient pentru a acoperi lipsa de personal din spital motiv pentru care conducerea spitalului a înaintat deja un memoriu Ministerului Sănătăţii pentru deblocarea mai multor posturi de asistent. „La spitalul de psihiatrie este cel mai grav pentru că sunt doar două asistente pe tură tocmai de aceea am făcut un memoriu să se deblocheze şi alte posturi măcar pentru a funcţiona şi noi uman”, a adăugat Mihaela Ceană. De menţionat ar mai fi şi faptul că Spitalul Orăşenesc din Turceni a primit şase miliarde în urma ultimei rectificări bugetare, bani care îi va ajuta conducerea să menţină spitalul pe linia de plutire, potrivit managerului Mihaela Ceană.

Vizualizări: 216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: