Sat de vacanţă pe Muntele Plopu

Obştea Cerbul de la Novaci vrea să facă un sat de vacanţă în Muntele Plopu. Chiar dacă sunt probleme cu utilităţile în zona respectivă, la fel ca în staţiunea montană Rânca, sunt oamenii doritori să concesioneze aici teren pentru a face case de vacanţă. Deja o vilă a fost construită, iar cei de la Obşte vor să dezvolte aici o zonă turistică.

Obştea Cerbul vrea să transforme muntele Plopu într-o zonă turistică de interes naţional. Se doreşte dezvoltarea unui sat de vacanţă în ciuda problemelor care sunt în zonă cu utilităţile. Primul pas a fost făcut şi un gorjean a ridicat aici o vilă. „Vrem să avem o zonă turistică de interes naţional. Zona este foarte frumoasă şi investitori se găsesc. Vrem să facem un sat de vacanţă. Ştiu că va fi foarte greu şi că întâmpinăm foarte multe greutăţi, dar primul pas a fost făcut. Prima vilă a fost ridicată, în ciuda problemei cu care se confruntă şi Staţiunea Rânca, adică a utilităţilor”, spune Constantin Dârvăreanu, preşedintele Obştii Cerbul.

Obştea Cerbul poate concesiona doritorilor aproximativ 200 de parcele unde aceştia îşi pot construit cabane sau vile. Pentru proprietarii de terenuri din cadrul Obştii preţul de concesionare pe metru pătrat este de 0,5 euro, iar pentru alte persoane de 2 euro pe pentru pătrat. Concesiune se va face pe o perioada de 49 de ani şi banii colectaţi din concesiuni vor merge la Obştea Cerbul.

Vizualizări: 263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: