Satul de strămutați de la Câmpu Mare intră în legalitate

De zece ani au avut nevoie autoritățile pentru a face un prim pas pentru intrarea în legalitate a satului de strămutați de la Câmpu Mare, comuna Albeni. Aici au fost construite în 2006 sute de case pentru familiile care au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma alunecărilor de teren de la Roșia de Amaradia. Deși satul e construit de mai bine de zece ani, terenul figurează în continuare ca fiind agricol, casele fiind ridicate într-o zonă administrată de Agenția Domeniilor Statului. Guvernul are în analiză un proiect de hotărâre pentru schimbarea regimului juridic al terenului.

Proiectul de hotărâre aflat în avizare se referă la trecerea terenului din domeniul privat al Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al ADS. Primarul din Albeni, Ionuț Stan, a spus că proiectul a obținut avizul Ministerului Agriculturii, fiind în avizare la Ministerul de Finanțe. „Cred că până vineri va fi avizat și de Ministerul Finanțelor, urmează avizul de la Ministerul Justiției și votarea în guvern”, a spus primarul din Albeni. Ionuț Silviu Stan spune că este doar un prim pas. Urmează ca terenul să fie trecut din domeniul public al ADS în domeniul public al Primăriei Albeni. „După aceea o să căutăm soluții să îl dăm gratuit oamenilor”, a spus primarul.

Nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre de guvern arată că în anul 2006 trei comune din Gorj au fost afectate de alunecări de teren. Este vorba de Roșia de Amaradia, Bustuchin și Albeni. Sute de case au fost distruse total sau parțial, astfel că autoritățile de la acea vreme au decis construirea unor case în regim de urgență, pe un amplasament de 37,05 hectare din Câmpu Mare.  În cei zece ani care au trecut, zona a figurat ca teren agricol, deși sunt circa două sute de case construite acolo. După ce vor deveni proprietari pe teren, oamenii din zonă vor putea să-și vândă casele sau să le lase moștenire, dar și să facă investiții în propriile gospodării. Potrivit primarului Stan, cel mai târziu la finalul lunii august va fi gata și rețeaua de alimentare cu apă, la care vor fi branșate peste două sute de locuințe.

Vizualizări: 1,219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: