Satul Miculeşti, fără apă potabilă din cauza exploatărilor miniere

Peste o sută de familii din satul Miculeşti, comuna Slivileşti, sunt nevoite de mai bine de o lună să cumpere apă de băut din magazin pentru că cea din fântâni le-a fost afectată de excavaţiile făcute de EC Jilţ. Oamenii sunt hotărâţi să meargă peste conducerea Complexului Energetic Turceni fiind în plin proces de strângere a semnăturilor. Mai mult, primarul Sorin Bucurescu îi sprijină în acţiunea lor de revoltă. Între timp, conducerea carierei Jilţ anunţă că în prezent se lucrează la proiect şi că problema va fi rezolvată cel mai probabil la anul.

De mai bine de o lună aproape 130 de familii stau fără apă potabilă fiind nevoiţi să cumpere ori să meargă la zeci de kilometri distanţă să care apa cu butoaiele. „Prin lucrările de excavaţie în spatele caselor noastre la circa 150 de metri excavând dealul care era şi rezervorul pânzei freatice a satului am rămas în momentul de faţă fără apă. Prin lucrări apa a secat fără ca unitatea Turceni să ia o măsură de a ne băga apă”, a declarat Dumitru Gaşpar. Mai mult, oamenii spun că au făcut zeci de sesizări către CE Turceni însă fără rezultat. „Le-am făcut zeci de sesizări cum că noi am rămas fără apă şi nu au luat nicio măsură. Nu avem decât să ne ducem în grup la ei la poartă că avem numai de suferit. Noi cumpărăm apa acum. Acum strângem semnături de la tot satul şi o să mergem peste ei”, a declarat Dumitru Gaşpar.

Sorin Bucurescu, primarul din Slivileşti, cunoaşte problema cu care se confruntă întreg satul şi spune că îi va sprijini în orice demers. „Am primit şi eu nenumărate sesizări privind apa potabilă de la Miculeşti. Cetăţenii au făcut deja şi o listă, un tabel, au solicitat ca săptămâna viitoare să ne deplasăm la CE Turceni şi să le aducem la cunoştinţă această problemă. Voi fi de acord cu ei şi îi voi sprijini”, a declarat Sorin Bucurescu, primarul din Slivileşti.

CONFORMARE

Directorul Exploatării Miniere Jilţ, Ion Paraschivu, este şi el la curent cu problema oamenilor din Miculeşti şi spune că a prins deja investiţia pe bugetul din 2012. Mai mult, unitatea lucrează la proiect care a costat nu mai puţin de un miliard de lei.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: