Scandal de corupţie la Complexul Energetic Rovinari

De abia trecuseră trei zile de la scandalul privitor la cocaina spaniolă ce trebuia să ajungă la Baia de Fier la sfârşitul săptămânii trecute, că ieri Gorjul a ajuns din nou buricul pământului. Un american a susţinut în faţa unui judecător de peste ocean că a dat şpăgi prin lume pentru a-şi ajuta firma, o parte din bani ajungând şi la Rovinari. Nu tu nume, nu tu sume, ci un ditamai scandalul, pe care „noii” şefi de la complexul energetic au trebuit să îl gestioneze aşa cum s-au priceput.

România s-a trezit ieri dimineaţă cu o palmă peste obraz, palmă care la Rovinari a ajuns sub forma unui pumn sub centură primit de şefii care de-a lungul vremurilor au fost în diferite funcţii de conducere la termocentrală sau complex energetic. Totul a început când la primele ore ale zilei s-a vehiculat informaţia că fostul director al unei uzine din SUA a dat mită reprezentanţilor Complexului Energetic Rovinari. Pe fosta moşie a lui Laurenţiu Ciurel au început să curgă imediat telefoanele şi să se facă diferite speculaţii, informaţiile oficiale fiind extrem de puţine. Ulterior s-a aflat că vestea nu este chiar un zvon, ci este chiar o informaţie confirmată de reprezentanţi ai guvernului american. Astfel, într-un comunicat al Departamentului american al justiţiei, care este similar Ministerului Justiţiei de la noi, se preciza că fostul director financiar al unei uzine din California a dat mită reprezentanţilor Complexului Energetic Rovinari. Tot acolo se regăsea şi informaţia că individul respectiv a acordat sume sub formă de mită companiilor China National Offshore Oil Company, PetroChina, Jiangsu Nuclear Power Corporation (China), KHNP (Coreea de Sud) şi Safco (Arabia Saudită).

Americanul care denunţă şpăgile

„Denunţătorul” se numeşte Richard Morlok, are 55 de ani, este din Santa Margarita (California), şi a pledat vinovat în faţa unui judecător federal din Santa Ana la acuzaţia de conspiraţie în vederea efectuării de plăţi ilegale către oficiali ai unor guverne străine în scopul obţinerii de contracte pentru compania sa, încălcând legislaţia în acest sens. Potrivit documentelor tribunalului, compania sa producea valve ce urmau a fi utilizate în industria producătoare de energie nucleară, în industria petrolieră şi a gazelor din întreaga lume. Morlok a fost director financiar al acestei companii între 2002 şi 2007, monitorizând şi aprobând acordarea de comisioane. Scandalul se produce pe fondul a numeroase falimente înregistrate în America, denunţătorul care a apărut ieri pe piaţă având de justificat câteva sute de mii de dolari, bani pe care putea la fel de bine să nu-i împartă cu nimeni, dar să susţină că i-a oferit ca mită în stânga şi în dreapta.

Şpăgi şi de la Orange County

„Control Components  Inc”, aşa se numeşte compania pe care Morlok o reprezenta prin lume, după cum a relatat presa din România. Peste ocean jurnaliştii au mai multe articole despre acelaşi Richard Morlok într-un scandal care ţine de compania Orange County, din partea căreia un alt director, Mario Covino, pleda vinovat la începutul acestui an în faţa unui judecător pentru că ar fi oferit mită peste un milion de dolari în mai multe ţări doar pentru a promova afacerile firmei sale. Acesta şi-a recunoscut vina, la fel ca şi Morlok, şi, culmea, amândoi aşteaptă sentinţele pe data de 20 iulie, pedeapsa pe care o riscă fiecare fiind de 5 ani cel mult. Orange County a livrat supape la firme de stat din Brazilia, China, India, Coreea, Arabia Saudita, România fiind probabil trecută la „etc” în relatările americane de presă. Americanii au dat cu bani în stânga şi în dreapta şi au obţinut apoi contracte de milioane de dolari, după cum au mărturisit în faţa judecătorilor americani. Morlok a mărturisit inclusiv faptul că, în 2004, când compania sa a fost auditată de experţi externi, le-a furnizat acestora informaţii false, „fabricate”, astfel încât, pe hârtie totul să arate ca la carte, lucru care se pare că i-a reuşit.

Ion Pisc nu ştie nici un Morlok

Toate aceste informaţii păreau iei necunoscute la Rovinari. Fosta termocentrală, devenită, între timp, complex energetic, l-a avut mereu în fruntea sa, într-o funcţie sau alta, pe Ion Pisc, un specialist a cărei pregătire nu a pus-o nimeni la îndoială. Acesta mărturisea ieri că nu ştie pe nimeni cu numele de Morlok, aşa cum nu ştia ca fosta termocentrală pe care a condus-o să fi avut contracte încheiate cu americanii. Despre şpăgi nici vorbă… Pisc nu excludea totuşi posibilitatea ca firme intermediare să fi adus în unitate produse pe care Morlok să le fi vândut cine ştie pe unde, fostul director general având toată deschiderea pentru a clarifica acest scandal. „Pot să vă confirm că nu am cunoştinţe despre eventuale contracte făcute cu firma domnului acesta. Nu-l cunosc nici pe el şi nici firma pe care ziceţi că o reprezenta”, a menţionat Pisc. La rândul său, purtătorul de cuvânt de la Rovinari, Leonard Filip, a precizat că „atâta timp cât sunt doar informaţii şi nu se ştie un număr de contract, o valoare ceva, o dată mai concretă, nu avem ce să comentăm. Ne cereţi să comentăm nimic, iar aşa ceva nu-l facem”, a precizat acesta.

Declaraţiile făcute de Morlok au reamintit însă de deplasările prin America ale şefilor din minerit şi energie de la nivel de Gorj, nu doar ale celor de la Rovinari. Cam toţi directorii de la complexul energetic au văzut tărâmul făgăduinţei, inclusiv Ion Pisc declarând ieri că a fost de două ori peste ocean, însă fără ca deplasările respective să aibă legătură cu Richard Morlok. „Am fost odată la un curs şi odată în delegaţie cu cei de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, dar nu m-am întâlnit cu nimeni care să aibă numele acesta. Nu cunosc nici un american pe care să îl chema aşa cum spuneţi dumneavoastră”, a menţionat Ion Pisc.

Cert este că de ieri se inventariază contractele pe care termocentrala şi complexul energetic de la Rovinari le-au avut de-a lungul vremii cu firme din America. Înainte de 2004 astfel de contracte de valoare mare se semnau direct la Bucureşti, la nivel de Termoelectrica, loc în care ar putea fi căutate eventualele şpăgi pe care Morlok le-ar fi putut da în contul „Rovinari Power”, aşa cum apărea numele termocentralei în declaraţiile acestuia. Poliţiştii gorjeni au făcut ieri verificări preliminare şi nu au descoperit lucruri interesante, fapt care face ca o eventuală anchetă să fie derulată de acum încolo de la nivel de Bucureşti, poate chiar de Direcţia Naţională Anticorupţie. Totul depinde de cât de multe informaţii concrete vor reuşi autorităţile din România să obţină de la americani pentru a derula propria anchetă. Dar vor reuşi?

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: