Scandal între agenții de mediu și firmele de panouri solare

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj a cerut Ministerului Mediului să schimbe procedura de accesare a programului Casa Verde. Chiar dacă programul se află în dezbatere publică, o societate din Târgu Jiu s-a apucat deja să facă dosarele celor care vor să acceseze fonduri. APM Gorj se teme că reprezentanții firmei vor veni cu sute de dosare o dată și vor epuiza suma alocată județului, atunci când se va da startul la program.

 

Prin programul Casa Verde, solicitanții pot obține 6000 lei pentru instalaţii de panouri solare și 8000 lei pentru instalaţii de pompe de căldură. Programul nu a fost demarat, fiind în acest moment în dezbatere publică. "Nu știm sumele alocate pentru județul Gorj dar am înțeles că fondurile sunt mai mici anul acesta", a declarat Ina Blidea, reprezentant APM Gorj.

Juriștii Agenției de Mediu spun că dosarele se primesc direct la sediul instituției și că se tem că firma respectivă va veni cu sute de dosare o dată și va epuiza toate fondurile, lăsând alți doritori pe dinafară. Firmele pot fi împuternicite de solicitanți printr-o procură. "Am înțeles de la diferite persoane interesate pentru programul Casa Verde că există o firmă în Târgu Jiu care primește dosare începând cu ianuarie anul acesta, spunând că are ordin, de unde are nu știu, să primească dosare, că nu se mai primesc la Agenția pentru Protecția Mediului, ci le primește firma respectivă", a spus Dana Cojan, jurist în cadrul APM Gorj.

Ce are de câștigat firma respectivă

O firmă din Craiova este cea care oferă consultanță celor care doresc să acceseze programul Casa Verde. Reprezentanții societății nu au dorit să dea un punct de vedere oficial, însă au explicat că nu percep niciun comision, că nu întocmesc dosarele și că nu ei le vor depune, ci solicitanții. Câștigul lor este că în situația în care solicitanții vor obține finanțarea ar putea opta să achiziționeze respectivele sisteme solare de la ei. Chiar și cei care le-au solicitat serviciile spun că nu văd nicio problemă legată de această firmă. "Am venit la această firmă pentru că dacă mă duc să cer informații la APM nu mă bagă nimeni în seamă. Așa aici îmi spun ce acte îmi mai trebuie, nu mi-au cerut până acum niciun ban. Pot lua de la ei instalația. Eu știu că au și ei de câștigat. Pentru că instalația face poate 50.000 lei și mie statul îmi dă 6000. Dar nu mă interesează atâta timp cât eu nu plătesc nimic", a spus unul dintre cei care au apelat la firma respectivă.    

Cer schimbarea legislației

Cei de la Agenția de Mediu au solicitat ministerului de resort să modifice legislația, astfel încât să nu mai permită societăților să vină cu sute de dosare o dată, folosindu-se de niște procuri. "Cea mai mare temere se referă la faptul că respectivul director sau ce este poate să vină în prima zi de depunere cu 400 de dosare pe care le-a primit, eventual cu procură, altfel nu are cum. Vă dați seama ce se întâmplă. Vor fi persoane multe la rând, iar respectivul vine cu 400 în contextul în care au fost fonduri alocate mai puține decât în sesiunile precedente, poate nici nu sunt 400 de persoane care ar putea beneficia", a mai spus jurista APM Gorj.

La ultima alocare de fonduri circa 200 de solicitanți din județul Gorj au obținut finanțare prin programul Casa Verde. Acum, suma repartizată la nivel de țară este mai mică, astfel că este posibil ca numărul de beneficiari să fie pe măsură. Sumele sunt împărțite pe județe în funcție de numărul de locuitori.

Vizualizări: 629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: