Scaunele din vechiul stadion, gratuit la primării

Un număr de 800 de scaune, dintre cele scoase din uz de la Stadionul Municipal din Târgu Jiu după demararea lucrărilor de modernizare, vor ajunge în șapte localități, la solicitarea administrațiilor locale. Municipalitatea din Târgu Jiu a decis, printr-o hotărâre de Consiliu Local, să distribuie câte 100 de bucăți la bazele sportive din Peștișani, Roșia de Amaradia, Scoarța, Cîlnic și Stănești, iar la Târgu Cărbunești și Novaci câte 150 de bucăți. Scaunele au fost scoase la vânzare în nenumărate rânduri însă nicio primărie nu s-a înscris la licitațiile organizate. Acum le primesc gratuit. Solicitările administrațiilor locale au fost pentru un număr mult mai mare decât cel aprobat de Consiliul Local Târgu Jiu. Municipalitatea târgujiană a mai transferat până acum 1300 de scaune, câte 300 la Țicleni, Turceni, Bălești și Drăguțești și 100 la Direcția Județeană și Sport și Tineret. 

Consulting Company a efectuat în luna martie 2015 o evaluare a scaunelor recuperate de pe stadion, care arată că valoarea scaunelor (spătarul din PVC) a fost la acel moment de 13 lei/unitate. După demararea lucrărilor de modernizare la stadion au fost scoase din uz aproximativ 9.000 de scaune.

Vizualizări: 963

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: