Scenarii sumbre pentru cărbune, în strategia energetică

Ministerul Energiei a prezentat marţi, 25 octombrie, patru scenarii de strategie energetică. Important este că în toate aceste scenarii, gazele naturale vor avea un rol important, fiind prevăzute creşteri în mixul energetic, iar cărbunele este redus sau chiar eliminat.

În condiţiile în care producţia de gaze onshore se va reduce, rezervele din Marea Neagra sunt limitate, scenariul bazat pe gaze naturale prezentat de ministerul energiei indică o creştere a dependenţei de gazele ruseşti. "Si pentru noi a fost un mare semnal de alarma creşterea gazelor în mix, dar avem un scenariu optim care ne reduce acea dependenta. În niciun caz nu dorim sa ajungem dependenţi", a declarat Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei. Popescu speră că vor apărea investiţii în gaze naturale.
Un scenariu optim prevede un mix mai echilibrat între sursele energetice, intre gaze şi cărbune. În privinţa cărbunelui, într-un scenariu al Ministerului Energiei se prevede reducerea energiei pe lignit după 2025, iar in trei dintre ele va fi eliminat cu totul în perioada 2030-2035. Secretarul de stat spune că la aceste previziuni s-a luat în calcul o creştere a preţului la certificatele de emisii de dioxid de carbon. "Scenariul optim exact acest lucru încearcă, sa armonizeze aceste lucruri. Dacă vreau securitatea energetică, nu o să merg cu acea cantitate de gaz si o sa merg pe cărbune", a precizat Corina Popescu.
După 2017 vor fi eliminate subvenţiile pentru capacităţile noi de energie regenerabilă.
De asemenea, toate previziunile din strategia energetică includ două noi reactoare nucleare. Strategia energetică urmează să fie pusă în dezbatere publica în perioada următoare.

Vizualizări: 683

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: