FNME va începe discuţiile interne pe negocierea CCM

Dumitru Pîrvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, şi Marin Condescu, preşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), par să fi îngropat securea războiului, cei doi semnând un comunicat de presă în care anunţă următoarele acţiuni în ceea ce priveşte soarta Pandurii, dar şi iniţiativele legate de CE Oltenia.

Cei doi sindicalişti, Condescu şi Pîrvulescu, s-au războit şi în instanţă, însă se pare că liderul FNME a cedat. Este de acord cu implicarea lui Marin Condescu şi a USMO în povestea cu Pandurii.
La ultima şedinţă a USMO şi FNME s-a decis că departamentele specializate din cadrul federaţiei să înceapă de pe 1 noiembrie 2016 discuţiile pe marginea Contractului Colectiv de Muncă 2017-2018. În martie expiră actualul contract, iar înainte cu două luni trebuie să înceapă negocierile oficiale. FNME pune la punct solicitările pe care le va face în comisia de negociere şi argumentele pentru susţinerea acestora.
Totodată, FNME va solicita o întâlnire cu Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi primul ministru Dacian Cioloş, „pentru a prezenta strategia şi poziţia federaţiei faţă de companiile miniere şi energetice“.
Foarte important este că s-a hotărât începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor la USMO, începând cu 26 octombrie. Biroul Executiv al USMO, condus de Marin Condescu şi Marin Golea, nu mai are mandat de un an şi jumătate. Pe 2 septembrie au fost alegeri şi a fost desemnat Dan Pîrvulescu, pentru demararea procedurii de dizolvare a USMO. În urma unui proces, Condescu a rămas în fruntea USMO.

Vizualizări: 815

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: