Schimbă Pandurii stadionul din Severin?

În ciuda faptului că numărul macaralelor și al muncitorilor pe șantierul noului stadion de la Târgu Jiu pare să mai fi crescut în ultima vreme, la toamnă Pandurii va trebui să joaca „acasă” tot în deplasare, cel mai probabil la Drobeta Turnu Severin. Antrenorul Edward Iordănescu crede însă că jucătorii săi ar trebui să aibă și alte variante la dispoziție, fiind destul de dificil de jucat „acasă” cu un public care ține cel mai adesea cu echipa adversă sau care lipsește la meciurile care nu sunt cu adversari importanți.

„Nu știu dacă cea mai bună alegere a fost Severinul. Ne-am simțit bine acolo, mai puțin când erau jocuri în teren. Nu știu, poate în altă parte am fi avut mai mult sprijin și ar fi fost un echilibru mai mare între susținătorii noștri și ai Stelei, ai lui Dinamo și cine a mai venit pe la Severin. Cred că pentru Sezonul următor e un punct care poate pentru mulți pare neimportant, dar e extrem de sensibil. Mă refer unde vei juca în campionat și în Europa League. Pentru Europa League e clar că trebuie condiții și trebuie să respecți anumite condiții impuse de UEFA. Că va fi Național Arena, că va fi Cluj Arena, poate și în București mai sunt soluții, și stadionul lui Astra, stadionul lui Petrolul, trebuie găsită soluția cea mai bună, dar deocamdată e un subiect în care nu pot să mă implic și bănuiesc că deduceți de ce”, spune Iordănescu.
Cu gândul la meciurile din Europa League, Iordănescu se mândrește cu faptul că elevii săi au avut ocazia în iarnă să joace cu una dintre echipele cu evoluție foarte bună în competițiile europene din această primăvară. Sparta Praga e în sferturile de finală ale Europa League și are șanse bune de a se califica în continuare, în ianuarie Pandurii reușind un nesperat 1-1 cu echipa cehă, spre bucuria lui Iordănescu. „Ați văzut Sparta Praga unde a ajuns și ce rezultate are? Noi i-am bătut o repriză și am făcut egal la final și am jucat fără vreo patru jucători și alți trei erau accidentați. În componența lotului nostru sunt jucători buni. Purtând aceste culori frumoase alb-albastru la anul fie pot intra în grupele Europa League, fie în altă parte, dar cred că pot să se ridice la un nivel ridicat”, spune antrenorul alb-albaștrilor.

Vizualizări: 672

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: