Schimbare la Divizia Minieră

Directorul Carierei Roşiuţa, Ionel Paraschivu, a fost numit director de producţie în cadrul Diviziei Miniere, post ocupat până acum de Mihai Dafinoiu. Această funcţie este echivalentă cu cea de director adjunct al Diviziei Miniere. La Roşiuţa, activitatea va fi coordonată deocamdată de directorul adjunct Constantin David. Ionel Paraschivu este un director care a avut performanţe în perioada în care a condus Jilţ, soluţionând problemele legate de exproprieri. Ulterior, el a fost director şi la Direcţia de Mentenanţă, înfiinţată de directorul de atunci, Laurenţiu Ciurel. Dar în acelaşi timp, spun surse din companie, la Roşiuţa au fost raportate cantităţi mari de cărbune, care în timp nu au fost recuperate, fiind vorba de circa 200.000 de tone. Raportarea unor cantităţi mai mari de cărbune decât există în realitate pare să fi fost o chestiune comună în mandatul lui Laurenţiu Ciurel – Daniel Antonie, justificarea fiind aceea că aşa se putea reduce mult costul pe tona de cărbune. Schimbat va fi şi directorul economic Vasile Ghimişi de la Divizia Minieră, însă nu se ştie cu cine. Se pare că funcţia i-a fost propusă lui Gabriel Bîgu de la Turceni, care a refuzat. (M.B.)

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: