Sfârşitul săptămânii a fost acaparat de congresul PNL, de la care se aşteptau schimbări radicale începând cu primul şef. Desfăşurat aproape în direct graţie televiziunilor, congresul a vrut să prezinte lumii un partid super-democrat, în care orice membru care candidează la o funcţie are şanse de câştig.

Experimentul Crin Antonescu a reuşit, el fiind ales cu o majoritate zdrobitoare liderul PNL. Fără bani, fără afaceri, fără iniţiative memorabile, fără prea mari realizări în afara apariţiilor televizate unde era prezent ca politician liberal, Crin Antonescu a fost desemnat preşedintele partidului în pofida lui Călin Popescu Tăriceanu. Liberalii aveau nevoie disperată de un astfel de om pe care să-l opună la alegerile prezidenţiale lui Băsescu, un om în jurul căruia să poată coagula toate voturile antiBăsescu. Sforile trase de greii partidului plini de bani şi de păcate au reuşit. Au ce şi-au dorit, un Crin curat ca lacrima care să încerce să dezlipească partidul de pulpanele prea vizibile ale lui Patriciu. Cu Tăriceanu nu le mai putea reuşi figura, prea se  lipise numele său ca marca de scrisoare de cel al lui conu’ Dinu şi nu dădea bine la electorat. Aşa că n-a fost prea greu să-l sacrifice pe fostul lider pentru că, nu-i aşa, „Maurul şi-a făcut datoria, Maurul trebuie să moară!”

De ce oamenii de afaceri liberali în frunte cu Patriciu, marii profitori ai guvernării tăricene, l-au aruncat pe fostul premier în groapa istoriei, de unde îi va fi greu să mai revină vreodată în prim-planul cotidianului- Greu de spus! Pentru apărarea conului Dinu, Tăriceanu s-a expus sinucigaş, s-a despărţit de Băsescu, a emis în folosul lui ordonanţe de urgenţă dubioase, pentru ca acum eminenţa cenuşie sa-şi pună banii pe celălalt cal de curse. Fără Băsescu, Tăriceanu, îi place sau nu să recunoască, nu ajungea premier. Preşedintele l-a plantat la Palatul Victoria, deşi Alianţa DA pierduse, de fapt, alegerile. Odată  instalat, fostul premier a schimbat foaia şi strategia, încălcând înţelegerea cu preşedintele. Dacă nu-i plăceau ideile şi metodele lui Traian Băsescu ar fi trebuit să se dezică de ele înainte de ajunge premier. Îi plăcea prea mult puterea ca să nu-şi dorească să umble cu mâinile în ea şi îl împingeau prea puternic de la spate baronii liberali ca să nu creadă că e invincibil şi nemuritor. După ce s-a instalat, Tăriceanu le-a făcut vânt democraţilor, care s-au văzut nevoiţi să muncească la desprinderea aripii Stolojan-Stoica-Flutur, la crearea unui minipartid liberal şi la fuziunea acestuia cu PD. Formarea PDL, trebuie să recunoaştem, i se datorează şi inflexibilităţii lui Tăriceanu! Fostul lider care l-a acuzat de nenumărate ori pe Băsescu de conducere dictatorială a condus el însuşi partidul şi guvernul ca un dictator. Cine a avut o altă poziţie decât a lui a fost nevoit să plece. Cei care au plecat nu l-au iertat! Înţelegerea pe care a făcut-o cu PSD pentru a se menţine la guvernare a fost percepută ca o trădare de electoratul liberal care şi-a văzut principiile trădate pentru nimic altceva decât ciolanul puterii! S-a încăpăţînat să guverneze cu oameni de eşalonul cinci, care au dus România în pragul disperării şi în situaţia de a se ploconi la FMI. Lipsa cadrelor pe care să le posteze în posturi cheie l-a umplut pe el şi PNL de oportunişti, de neaveniţi care n-au făcut altceva, mai ales în judeţe, decât să participe fără măsură la jaf. Congresul liberal şi debarcarea lui Tăriceanu au consfinţit de fapt că a pierdut pariul cu Băsescu, care spre deosebire de el este şi acum la Cotroceni, are toate şansele să mai fie încă o mare bucată de vreme, şi-a pus premierul pe care şi l-a dorit şi a obţinut în parlament o majoritate zdrobitoare, dar foarte grea. Cât de periculos va deveni înlocuitorul său Crin Antonescu pentru Băsescu- Greu de spus! Depinde de câţi bani va fi dispus Patriciu să arunce în joc!