Schimbarea viceprimarilor, de abia prin aprilie

Partenerii din Uniunea Social Liberală nu se grăbesc la nivel de judeţ să schimbe viceprimarii care aparţin democrat-liberalilor, deşi protocolul dintre formaţiunile din opoziţie prevede acest lucru. Schimbările s-ar putea produce cel mai devreme la sfârşitul acestei luni şi, cel mai probabil, spre începutul lunii aprilie. Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, declară că între partenerii din USL lucrurile sunt clare din acest punct de vedere, chiar dacă ar mai fi de semnat câteva anexe la protocolul iscălit cu mare fast la sfârşitul săptămânii trecute. „Nu sunt discuţii pe această temă pentru că lucrurile sunt clare. Noi avem cinci viceprimari, iar PSD îşi va pune oamenii în patru posturi. Mai sunt de semnat anexele la protocol, dar asta nu reprezintă vreo problemă. Nu s-a trecut la schimbări pentru că nu a fost timpul necesar, dar de săptămâna viitoare încolo vor începe procedurile şi cu siguranţă în perioada viitoare vor fi schimbări de viceprimari acolo unde majoritatea USL poate realiza acest lucru. Ceea ce mai putem discuta cu PSD pe această temă este eventual asupra persoanelor pe care le propunem noi sau ei în aceste posturi, dar alte discuţii nu vor mai fi”, afirmă liderul liberalilor din judeţ. Acesta se va întâlni în cursul serii şi cu colegii săi din Biroul Politic Teritorial al filialei, dar discuţiile despre viceprimari nu vor reprezenta o temă importantă, din cele declarate de Dian Popescu fiind evident că soarta viceprimarilor portocalii este deja decisă de politicienii care se prezintă ca fiind în opoziţie, dar pentru care puterea nu este deloc o necunoscută.

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: