Şcoală într-o fostă cooperativă
Peste 25 de copii din Roşia de Amaradia vor începe noul semestru în şcoală nouă. Primăria Roşia de Amaradia a făcut toate demersurile necesare pentru a amenaja o unitate şcolară întru-un fost magazin al Cooperativei. Este vorba de o locaţie spaţioasă pentru reabilitarea căreia s-au cheltuit mai bine de 300 de milioane de lei. Aici va funcţiona din semestrul al doilea de şcoală atât grădiniţa cât şi clasele I-IV. „Lucrarea este finalizată, este vorba de o fostă locaţie a cooperativei cu două încăperi dintre care una de 10/4 metri. Vechea locaţie arăta foarte rău şi era ameninţată de alunecări de teren”, a precizat Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia. Grădiniţa Roşia de Amaradia are 17 copii şi 11 elevi I-IV.
Vizualizări: 130
Distribuie Trimite pe WhatsApp