Colindele au răsunat la Casa muzeu „Maria Apostol”

Grupul de copii „Vlăstarele Dobriţei”, coordonat de profesoara Maria Gugu Sârbu de la Şcoala generală Dobriţa au susţinut un spectacol de colinde chiar în bătătura Casei muzeu ,,Maria Apostol” din Runcu. Cu un repertoriu variat din care nu au lipsit celebrele creaţii  ,,O ce veste minunată”, ,,Sus la Poarta Raiului”, ,,Florile dalbe”, ,,Steaua sus răsare” sau ,,Domn, domn să-nălţăm”, prin vocile lor cristaline, aidoma râului Sohodol, ce curge liniştit  la doar câţiva paşi de casa celebrei artiste, copiii au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze de către părinţi, de către profesori şi de către privitorii de rând care şi-au amintit cu nostalgie frumuseţea inegalabilă a datinilor strămoşeşti. „Iniţiativa culturală respectivă demonstrează încă odată că acolo unde se munceşte cu râvnă şi cu responsabilitate, copiii cresc frumos şi, totodată, duc pe mai departe frumseţea graiului, a obiceiurilor şi a portului nostru popular, exact aşa cum a făcut-o la vremea ei neuitata şi faimoasa Maria Apostol, care la ora actuală este reperul oricărui copil talentat din comuna Runcu, una dintre cele mai cunoscute şi frumoase localităţi rurale ale ţării”, spune publicistul Dorin Brozbă, prezent la eveniment. De asemenea, copiii din cadrul acestui grup au adus frumuseţea colindelor în sufletele bătrânilor internaţi la căminele de bătrâni din Dobriţa şi Suseni.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: